De toamnă ---- Florina Cojocaru

Iubeşte-mă, te rog, chiar dac-ar fi să pleci,

Şi-om întomna de mine, în cerurile-mi reci!
Iubeşte-mă! Rugină să cadă-ncet, pe buze,
Cărări de frunze-apuse să-mi fie călăuze!

Iubeşte-mă, te rog, în desfrunzită zi,
Şi-adormi încet, de mine, brumată şi suavă,
Atinge-mă de-azur, de-un verde pal, să-mi fii,
Izvoare tremurânde să-nalţe imn de slavă!

Şi-atâta am nevoie, de tine, draga mea,
În trecerea-ţi prin lume, adastă şi de noi,
Fântână de iubire să-mi fii în ziua grea,
Şi fântânar ţi-oi fi, cu umeri largi, de ploi!

Iubeşte-mă, te rog, atât cât poţi a sta,
Şi-n galbenă trăire, să tăvălim o noapte!
O zi, măcar o zi, să fii iubita mea,
A fragă şi a must, apoi, să fugi departe!

Atât eşti de frumoasă! Iubesc mirosul tău,
Din ceruri încărcate, ce-mbie-a busuioacă,
Iubeşte-mă o clipă, şi-apoi, m-oi pierde-n hău,
Tomnatică privire de mine, să petreacă!

Pasteluri să-mi cuprindă trăirea de o clipă,
Şi-apoi, să zbor de păsări, încet, spre răsărit,
În vise ce de tine, încet ,se înfiripă,
Sub ploi ce cad nebune şi reci, în asfinţit!