Erai o arătare de albastru!
Marame de cer atârnau în agrafe de nouri,
Spre pământ;
Poate că erai ploaia fugărită de bezmeticul vânt,
Sau poate că erai
Marea de verde, în mare de mare,
Şi eu, un ţărm ce îţi ieşeam
A doruri, în cale;
Poate că erai de albastru, doar un cânt,
Şi aş fi dat orice să te ating,
Şi-n trupu-ţi de albastru, să mă prind,
Ca şi cum, aş fi fost
Val dintr-o mare,
Sau strop dintr-o ploaie
Ce cade agale,
Un vers dintr-un cântec, în tâmplă de noapte,
Maramele-ţi de ceruri,
Încet să mă cuprindă,
Şi să te simt aproape, aproape...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu