VERSURI...

Persoane interesate

VITAMINE PENTRU SUFLET

Micile lucruri din viata noastra


Micile pietre fac muntii mari
Micii pasi pot acoperi mile
Micile acte de bunatate si iubire
Dau lumii surasul ei cel mare

Cuvinte mici pot alina necazul
Micile imbratisari pot usca marile lacrimi
Micile lumanari pot lumina intunericul
Micile amitiri dureaza ani de zile

Micile vise pot duce la maretie
Micile victorii la succes
Micile lucruri in viata
Sunt cele care aduc cea mai mare bucurie.






Fiecare zi trăită e o zi deosebită


Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi în fiecare zi imi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.
   




... VA DORESC O ZI MINUNATA , SCALDATA IN SOARE SI INVIORATA DE CIRIPITUL PASARELELOR...
SA NU UITATI CA VA IUBESC, TOCMAI DE ACEEA VITAMINE VA DARUIESC...

Exista zile in care...



Exista zile in care nu te simti bine, te simti morocanos, singur, si extenuat.
Zile in care te simti mic si nesemnificativ, sau frustrat si ingrijorat, cand nimic parca nu este la indemana.
Sa te apuci de ceva pare imposibil.
Parca iti vine sa izbucnesti in lacrimi in orice moment.
in cele din urma, iti dai seama ca treci prin viata fara nici un scop.
Nu stii cat timp mai poti rezista.
Te vei trezi intr-o dimineata si vei observa ca ti-au aparut niste riduri noi, te-ai ingrasat putin, sau ti-a iesit un cos mare pe nas.
Poate vei fi concediat, parasit, sau te vei face de ras in public, sau ti se va da o porecla cu subinteles.
La serviciu, seful tau se ia de tine, si toata lumea din birou te innebuneste.
S-ar putea sa te doara capul, sau spatele, sau dintii, sau sa ai buzele uscate.
Oricare ar fi motivul, esti convins ca acolo sus, cineva nu te mai iubeste…

Te vei intreba: Ce sa fac, ce sa fac?
Pai, daca esti ca majoritatea oamenilor, te vei ascunde in spatele unei sperante nesigure ca totul se va rezolva de la sine.
Apoi iti vei petrece restul vietii uitandu-te peste umar si asteptandu-te ca totul sa mearga rau din nou…
Dar asta este o nebunie pentru ca esti tanar doar o singura data in viata, si nu esti niciodata batran de 2 ori…
Cine stie ce lucruri fantastice se ascund chiar dupa colt?!
Pentru ca, pana la urma, lumea este plina de surprize extraordinare, Lucruri pe care nici nu ti le poti imagina acum.

Exista miresme delicioase, si gustari strasnice.
Cine stie? Poate vei deveni foarte bogat, sau poate un superstar.
Suna bine, nu-i asa?
Exista jocuri, sporturi, si karaoke, si dansuri.
Dar cel mai important: exista dragoste, soapte, si imbratisari.

Deci cum poti gasi acea stare de multumire si liniste?
in primul rand nu te mai da la o parte din fata problemelor. infrunta-le!
incearca sa meditezi daca poti, sau du-te la o plimbare.
incearca sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva.
Fii mandru de cine esti, dar nu-ti pierde niciodata abilitatea de a rade de tine insuti.
Traieste fiecare zi din viata ca si cand ar fi ultima.
Nu-ti fie frica sa musti mai mult decat poti sa mesteci.
Asuma-ti riscuri.
Nu te da inapoi de la nimic!
Pentru ca, pana la urma, nu asta inseamna sa traiesti?
Iti doresc sa fii ambitios si disciplinat in tot ceea ce faci!!!





Ajuta Speranta sa traiasca



2 fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si nici un alt remediu salvator.

Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda, insa colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca isi va reveni!

Fata bonava era asezata langa o fereastra si vedea un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe zi ce trece se intrista tot mai tare. Cand toamna veni isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas... si suspina incet... incet.

Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei.

Undeva la parter statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel, batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra.

Zilele treceau... si uite asa a venit si vremea in care o singura frunza se mai zbatea de una singura in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica dimineata la zid! Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta renascu!

...batranul fu gasit mort....era ud si plin de vopsea!
Fata sanatoase merse langa zid si vazu ca oricat de puternic era vantul frunza nu se misca! 





CASNICIA CA O CUTIE...


"Casnicia este ca o cutie. Intai iti alegi un partener. Apoi intri in cutie. Odata ce ai avut sansa sa te stabilesti inauntru, iti analizezi indeaproape partenerul pentru prima oara. Daca iti place ceea ce vezi, ramai acolo. Daca nu, iesi din cutie si-ti cauti alt partener. Cu alte cuvinte, casnicia este vazuta ca o situatie care nu se poate schimba si depinde de capacitatea ta de a atrage un partener bun daca va functiona sau nu. Cea mai frecventa rezolvare a unei casnicii nefericite, aceea aleasa de aproape 50% dintre cupluri, este sa divorteze si sa o ia de la capat cu un partener nou si spera ei, mai bun."
Multi oameni privesc asa lucrurile, se simt inchisi intr-o casnicie, sufocati si cauta altceva sau raman acolo impreuna pentru restul vietii, sa se sufoce impreuna. Este insa doar un mod de a vedea lucrurile.
Pentru mine casnicia este ca o calatorie spirituala pe care o facem impreuna pentru a fi fericiti, pentru a ne simti bine, pentru a savura din frumusetea si placerea vietii, pentru a ne descoperi, pentru a lucra cu noi, fiecare in parte si impreuna. Casnicia este ca o gradina care trebuie udata, ingrijita, careia ii stii calitatile, dar si uscaciunile, buruienile. Florile, calitatile le punem in valoare si se vede ce gradina frumoasa avem! Iar cu buruienile lucram. Uneori sunt usor de smuls si scapam de ele mai repede. Alteori este mai greu, pentru ca au radacini bine infipte, poate de generatii. Dar nu renuntam. Le cunoastem, le recunoastem atunci cand apar, le acceptam si sadim in jurul lor, sapam adanc pentru a ajunge la radacini.




DE CE ESTE ATAT DE GREU SA AI PRIETENI ADEVARATI?  


Poate ca tot timpul cautam ceea ce nu am putut avea. Tatal meu mi-a zis odata, cand eram mic: "Fiule, prietenii se numara pe degetele de la maini si de multe ori, tot iti mai raman degete." De atunci ma intreb intruna: care or fi adevaratii mei prieteni?
Poate ca trebuie sa nu am incredere in nimeni dintre cei pe care i-am cunoscut? Nu stiu cum sa aflu care sunt adevaratii mei prieteni.
Or fi cei care ma cauta sa iesim impreuna sau cei care ma trezesc cand dorm?
Or fi cei care ma sprijina cand sunt trist sau cei care ma fac sa-mi vad greselile, chiar daca nu-mi sunt pe plac?
Or fi cei care ma felicita de ziua mea de nastere si care sarbatoresc cu mine toata noaptea sau cei care cu un simplu telefon ma fac sa ma simt bine?
Or fi cei care sunt acolo cand am nevoie de ei, sau cei care, in ciuda absentei lor m-au iubit cel mai mult?
Oare sunt cei carora le povestesc despre iubirile mele in secret, sau cei la care fac pe grozavul ca mare cuceritor fara nici un temei?
Cei care imi spun ca totul este bine sau cei care ma contrazic si ma fac sa vad raul?
Cei care imi imprumuta bani cand am nevoie, sau cei care ma refuza stiind cum am de gand sa-i folosesc?
Cei care ma saluta si ma strang in brate cand ma vad sau cei care ma primesc cu un suras si cu o sincera strangere de mana?
Cei care imi raspund la tot ce ii intreb sau cei care, fara sa le-o cer, plang cu mine pentru ce mi s-a intamplat?
Cei care imi spun ca ma iubesc sau cei care, cu un zambet, transmit mai mult decat atat?
Cei cu care nu ma cert niciodata sau cei cu care ma supar cateodata?
Adevarul este ca pot exista o multime de feluri de prieteni; dar eu contez pe cei care, desi cunosc sentimentele mele, gandurile mele, imaginatia mea, bucuriie mele, reusitele si esecurile mele, au incredere in mine si, mai ales, ma accepta asa cum sunt, fara rationamente si reprosuri; care pur si simplu spun... uite, cel de acolo este PRIETENUL meu.



SFATURI PT A FI FERICIT

Cand cineva iti da un buchet cu spini, in loc sa-l iei cu indignare si sa risti sa te intepi, primeste-l cu seninatate si planteaza-l in gradina vietii tale. Dar cand aduni trandafirii, nu uita sa trimiti cel putin unul acelei persoane. La urma urmei, de la ea ai primil buchetul.

Cand cineva iti da un sut, in loc sa i-l intorci, gandeste-te ca ai facut un pas inainte, in timp ce el a ramas un pas in urma.

Cand cineva tipa la tine, nu raspunde cu aceeasi moneda pentru ca vei risca sa ragusesti si tu.

Cand cineva rade de tine, zambeste-i. La urma urmei, el are cea mai mare nevoie sa i se zambeasca.

Pentru cine stie sa rada cu inima, timpul nu exista.

Credinta se traieste si gata.

Traiti astazi. Nu traiti in trecut si nu va lasati paralizati de viitor.

Nu visati, ci impliniti-va visele, amintiti-va ca sunteti proprii vostri fauritori.

Asculta-i pe toti, dar pastreaza-ti identitatea...

Si mai ales aminteste-ti ca mai bine gresesti, decat sa nu faci nimic...



Povestea unei lumânări

lumanareM-ați aprins și vă uitați gânditori la mine… Simtiți bucurie în suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilități.
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină și căldură și prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât să rămân rece și fără rost.
Și voi oamenii sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumină și căldură, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să dați ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea și dorurile pe care le purtați în inimă.
Să nu vă temeți că deveniți mai mici…
Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gânditi-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsa.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă… Singură luminez mai puțin, dar când suntem mai multe împreună lumina și căldura sunt mai puternice.
Și la voi oamenii e tot așa ,, împreuna luminați mai mult’’..



Visul unei omizi 

 
O omida micuta cobora intr-o zi inspre pamant. Foarte aproape de drumul ei era o lacusta. "Unde te duci?", a intrebat-o. Fara sa se opreasca din mers, omida a raspuns:"Am avut un vis azi-noapte, visam ca priveam toata valea de pe vatful muntelui inalt. Mi-a placut ce am vazut in vis si mi-am propus sa fac acest lucru".
Surprinsa, lacusta a zis, in timp ce prietena ei se indeparta:" Trebuie sa fii nebuna! Cum vei putea ajunge tu pana acolo? Tu, o simpla omida! O piatra va fi un munte, o baltoaca o mare, si orice trunchi de copac, o bariera de netrecut". Dar omiduta era deja departe si nu o mai auzea. Piciorusele ei minuscule nu se mai opreau din mers.
Deodata s-a auzit vocea unui scarabeu: "Unde mergi asa hotarata?" Deja transpirata, omiduta i-a zis gafaind: "Am avut un vis si vreau sa-l realizez, sa urc pe munte ca sa privesc de acolo toata lumea".
Scarabeul nu s-a putut abtine din ras, s-a oprit la un moment dat si i-a zis: "Nici macar eu, cu picioarele atat de mari, nu as incerca sa fac un lucru atat de ambitios." Se tavalea pe jos de ras in timp ce omida isi continua drumul.
In acelasi fel, paianjenul, cartita, broasca si floarea au sfatuit-o pe prietena noastra sa renunte. "Niciodata nu vei reusi!", ii spuneau, dar inauntrul ei era ceva ce o impingea inainte. Deja sfarsita de oboseala, pe punctul de a muri, s-a hotarat sa se odihneasca si sa-si faca, cu un ultim efort, un culcus unde sa innopteze.
"Voi fi mai bine", a fost ultimul lucru pe care l-a zis si a murit. Toate animalele din vale au trecut pe acolo sa-i vada ramasitele. Acolo era creatura cea mai nebuna dintre toate. Mormantul ei li se parea un monument al absurditatii. Era un refugiu demn de cineva care a murit incercand sa-si realilzeze un vis irealizabil. Intr-o dimineata, in care soarele stralucea in mod neobisnuit, toate animalele s-au adunat in jurul acelui mormant ce se transformase intr-un avertisment pentru cei indrazneti. Deodata, au ramas inmarmuriti.
Acea crusta tare a inceput sa crape si, cu uimire au vazut niste ochi si o antena care nu puteau fi ale omidei pe care ei o credeau moarta. Incetul cu incetul, ca pentru a le da timp sa-si revina dupa soc, au iesit aripile frumoase, ca un curcubeu, ale acestei fiinte impresionante pe care o aveau in fata: un fluture. N-a mai fost nimic de zis, toti stiau ce avea sa faca va zbura pana la marele munte si-si va realiza visul; visul pentru care traise, pentru care murise si pentru care s-a intors la viata. Toti se inselasera!
Dumnezeu ne-a creat pentru a realiza un vis, sa traim pentru el, sa incercam sa-l implinim, sa ne punem viata in joc pentru el, si daca vedem ca nu putem, poate ca avem nevoie de un popas si de o schimbare radicala in vietile noastre. Si atunci, in alt mod, cu alte posibilitati si cu harul lui Dumnezeu, vom reusi.
Doar cautand imposibilul, oamenii au gasit si au atins posibilul, iar cei care s-au limitat la ceea ce era evident posibil, nu au inaintat in mici un fel.



Printul. 



Batranul rege adusese la curte, pentru fiul sau, cei mai vestiti dascali si intelepti,

pentru a-l invata totul.
Dascalii fiind buni si elevul silitor, printul a venit intr-o zi la tatal sau si i-a spus:
Tata, am invatat tot ce se poate invata, din carti si de la dascali.
Acum, am sa plec in lume, pentru a afla ce nu se poate invata din carti.
Da-mi, incuvintarea ta! Regele a simtit, cum i se strange inima la gandul,
ca fiul sau se avanta, pe valurile vietii.
A inteles din privirea printului, cat de hotarat este si negasindu-i nici-o pricina,
caci asa il crescuse, sa caute propria perfectiune, l-a lasat sa plece.
Inainte de plecare, printul a mers in sala tronului, ca sa-si ia la revedere,
de la inteleptul si Nebunul curtii, care erau nedespartiti si bunii lui prieteni.
– Da-mi un ultim sfat! A cerut printul, inteleptului.
– Vinde putin si cumpara mult!
– Cumpara! Cumpara! A repetat ca un ecou Nebunul.
Printul a plecat in lume si oriunde gasea ceva deosebit sau nemaivazut,
cumpara. Curand bagajele lui erau asa de mari, incat nu mai putea calatori din pricina lor.
S-a intors la palatul tatalui sau. Pe cand slugile ii descarcau bagajele,
a aparut Nebunul, care pe data a inceput sa se tavaleasca de ras.
– De ce razi? S-a mirat Printul.
– Nu trebuia sa cumperi lucruri inutile! inteleptul ti-a spus sa taci si mai mult sa asculti !
Rusinat peste masura, tanarul s-a hotarat pe loc sa plece din nou si a mers la intelept
pentru cuvant de folos. Acesta i-a spus:
– Adevarata masura a omului, o da fapta!
– Fapte, fapte, fapte! A repetat, topaind si razand stramb, Nebunul.
A umblat multi ani prin lume printul. si oriunde mergea, el sarea in ajutorul celor,
care erau in nevoie. Astfel printul nostru a faptuit, si a faptuit, si iar a faptuit,
si a faptuit, iar si iar, pana cand a pierdut sensul faptei…
Intors acasa, a stat de vorba cu inteleptul, povestindu-i ca, faptuind a ajuns sclavul faptei.
Atunci Nebunul a exclamat:
– Sunt fapte si fapte, uneori oamenii, trebuie lasati sa faca ei insisi, pentru a intelege ceva.
Au de invatat din fapta aceea. Nefaptuirea este cea mai buna fapta!
– Voi pleca din nou, ce sfat imi dai, inteleptule?
– Alege oamenii, cu iubire de Dumnezeu!
– Ai urechi de auzit? Alege oamenii cu iubire ! A repetat, strambandu-se Nebunul.
Printul a incercat sa se insoteasca numai cu oameni, cu iubire de Dumnezeu, dar a intalnit numai hoti,
criminali, excroci…mincinosi, oameni fara cuvant.
S-a intors descumpanit la palat, unde de cum a intrat, s-a intalnit, cu Nebunul.
Acesta vazandu-i figura trista, cu colturile gurii lasate in jos, a inceput sa rada in hohote
si sa spuna sarind intr-un picior:
– Cu iubire de Dumnezeu in inima, trebuia, ca tu sa alegi oamenii,
si nu, sa fie ei iubitori de Dumnezeu.  







































Ca zamislire a spiritului, Fat Frumos nu este lut, ci suflet si simtire. Intermediar intre o lume a esentelor si a valorilor eterne si lumea reala a implinirilor omenesti, el mijloceste tocmai aceste realizari innobilandu-le.

 Alexandra Cristina Andrita


IZVORUL POVESTILOR 


          Obidita, Stanca Neagra privea printre pleoape caderea zapezii. Cand ninsoarea a inceput ea tocmai adormise. “Iuhuuu!” se auzise pe neasteptate si linistea se aparsese in clinchete de voci care strigau si radeau de-a valma. Somnul leganat de visuri dus era de acum pe Apa Sambetei, stia ea. In toti anii aiuritii astia de fulgi fac un taraboi fara pereche, unde o fi incapand in ei atata pofta de joaca si atata ras, ca  nu-s mai mari decat un bob de licurici. Uita-te la ei cum coboara din inalt de-a rostogolul si auzi ce larma fac. Nici nu le trece prin minte ca mai este lume obosita si batrana si ca s-ar cuveni sa nu faca sa-I tiuie urechile de atata galagie.
        Obraznicul asta, primul care a ajuns langa ea, I s-a agatat de gene, mai mai sa-I intre in ochi ! altul ca un bezmetic ii bazaie in urechi si o bombane pentru ca e posaca si nu le-a urat bun venit. Si ca si cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, un colt de stanca pe care se vede treaba ca l-a prostit gerul – altfel nu e de inteles cum a putut sa faca asa ceva – s-a apucat sa-I spuna unuia dintre ei ca in nici un an nu a vazut fulgi asa de mari si de frumosi. Si acum beleaua de fulgulet s-a asezat pe crestetul ei, sare intr-un piciorus si fluturandu-si manutele isi cheama fratii. Iar ei vin impielitatii, vin sa stea de vorba cu coltul guraliv si sa auda cum ii lauda lumea.
        Socotise ca in iarna o sa poata dormi, ca totul va amorti si ca va fi liniste. La zapacitii de fulgi nu se gandise.
        Asa de tare s-a necajit acum ca in muchia dinspre prapastie iar simte cum o roade izvorul ala pacatos care a chinuit-o toata vara. Crezuse ca o sa uite de toate cand o sa adoarma  dar a venit din senin ninsoarea peste ea.
        Ei poftim, asta ce mai e ?
        Din vale urca spre creasta un tropot de cal.
        Fulgii chiuiau si se invarteau si stanca nu putea sa vada mai nimic din cauza lor. Cum s-ar mai fi rastit la ei, dar de atata ger ragusise.
        Din nameti, pas dupa pas, crestea incet un calator : intai o cusma  alba impodobita cu o nestemata albastrie, apoi gulerul inalt al mantiei si faldurile largi. O pala de vant ii dezveli pentru o clipa chimirul lat din care se ivea un fluier incrustat cu semnul soarelui. Rezemat de coaps se ghicea palosul greu. Calul alb, cu frau si sea de argint inainta ostenit prin zapada asternuta in straturi groase.
        Cuminti, fulgii cadeau din inalt cu guritele cascate, cu ochii mariti de mirare. Uitasera de joaca. Se asezau curiosi pe cusma necunoscutului, pe gulerul de blana al mantiei. Cei mai indrazneti coborau pana pe obraji sau I se prindeau de gene.
        In fata Stancii Negre drumetul se opri si descaleca. Tacut privi  ninsoarea lenesa care ingheta sub albul ei muntii si padurile pana departe, in zare, apoi paru ca impietreste chiar el, drept in argintat, in timp ce umbrele inserarii cresteau in jurul lui.
        Intr-un tarziu isi trecu palma prin coama calului. Acesta il privi.
        - Mergem mai departe, Fat Frumos ?
        - Da.
        - Dar unde mai mergem ? Am umblat prin toata lumea. Am fost pana acolo unde muntii-n capete se bat. Incotro acum ?
        fat Frumos nu-I raspunse pe data.
        - Nu stiu inca… sopti el abia auzit.
        Apoi tacu iar.
        Si linistea prinse sa curga netulburata.
        - Stapane, poate ca stie Stanca ceva. E batrana, trebuie sa fi auzit multe.
        Intorcandu-se spre Stanca, drumetul intreba obosit :
        - Stanca Neagra, stii tu sa imi spui care este calea spre Izvorul Povestilor ?
        Stanca clipi cu mirare.
        - Tu poti sa vorbesti cu mine ?
        - Da.
        Cerule mare, ce minunatie ! Ce sa-l mai intrebe ?
        - Esti chiar Fat Frumos ?
        - Da.
        Stanca amuti de tot, fastacita de emotie.
        - Sa mergem stapane ! Nu stie…
        - Sa mergem…
        Un fulg indraznet I se aseza pe frunte.
        - Esti chiar Fat Frumos ?
        Viteazul nu raspunse.
        - Esti trist, chicoti fulgul. Si nu vrei sa-mi raspunzi. Atunci n-o sa-ti spun ce e cu Izvorul Povestilor.
        Si dadu sa plece in zbor de pe fata lui Fat Frumos.
        - Ce stii tu, mititelule, despre izvorul pe care il caut eu ?
        - Stiu. Uite, fratii mei de la poalele stancii imi striga sa te opresc si sa te trimit la ei.
        Fat frumos ingenunche la poalele stancii.
        - Ce stiti voi, fulgi de zapada ?
        Fulgii  izbucnira in ras ca niste copii poznasi.
        - Fat Frumos, aici sub stanca susura un izvor. Nu vrei sa stai de vorba cu el ?
        Calul se apropie de Fat Frumos si il privi. Viteazul parea sa se indoiasca.
        - incearca, stapane, cine stie ?
        - Izvorule, spuse drumetul, sunt Fat Frumos. O caut de mult pe Ileana Cosanzeana si e atat de lunga vreme de cand Zmeul mi-a furat-o iar eu o caut incat ma minunez ca nu-mi sunt inca albe tamplele. De la un timp drumul meu se pierde si se incurca oriunde as ajunge nimeni nu ma recunoaste si nici nu ma poate indruma. Intr-un colt de lume am intalnit un batran  care mi-a spus sa aflu mai intai unde e ferecat izvorul povestilor caci fara dansul sunt de nrecunoscut.  Cand apele lui vor curge din nou in lumina am sa-mi regasesc prietenii si am sa dau de urma Zmeului.
        Fulgii marunti nu mai indraznira nici sa respira pentru ca viteazul se oprise pe neasteptate din povestit. O clipa. Doua. Apoi se ridica de la poalele stancii indreptandu-si trupul inalt si paru sa asculte un zvon numai de dansul auzit. Din negura din priviri I se topi curand lasand loc doar unei tristeti vechi, blande, si viteazul innoda firul vorbelor.
        - N-am aflat inca omul care sa aiba buna povata pentru necazurile mele. Cineva mi-a spus ca Izvorul povestilor a secat. Altcineva m-a indemnat sa-mi vad de drum si sa nu umblu dupa naluci.  Spunea ca el, de cand este, n-a auzit de asemenea izvor. Si n-a fost numai el care mi-a zis asa. Un mosneag uitat de vreme m-a trimis aici.
        - Aici sunt, Fat Frumos, raspunse un glas din adancuri. Ma tot chinuiesc sa sparg stanca asta posaca si rece si nu reusesc. Nici nu mai stiu de cand… Bine ca ai ajuns. Ajuta-ma sa ies la lumina.
        Fat Frumos trase din teaca palosul si il privi inseninat de zambet. O sclipire ratacita de soare cazu pe taisul lui ascutit si se rasfranse in zeci de raze ca un manunchi de scantei.  Atunci cerul se limpezi si zarile se impodovira cu straluciri albe ca de zori. Muiate in lumina de poveste, varfurile de munte si padurile cu straluciri albe ca de zori. Muiate in lumina de poveste, varfurile de munte si padurile din jur prinsera a-si schimba infatisarea.
        - Vantule, vantule ! Hei, vantule, sunt Fat Frumos si am nevoie de tine !
        Ecoul duse vocea mai departe.
        Dinspre prapastie, cu obrajii umflati si sufland cat il tineau puterile, se arata Vantul. Fulgii isi apucara grabiti caciulitele si le indesara cu amandoua mainile pe capete si zburara sa se ascunda dupa un colt de stanca strangandu-se unul in celalalt.
        - Cine ma cheama ? se minuna Vantul. Un singur glas stie sa se faca auzit de mine, dar nu-mi vine sa cred ca e…. Fat Frumos ! chiui el deodata plin de bucurie – te-ai intors ?
        Fat Frumos radea din tot sufletul.
        - Uite, nazdravane, cine nu m-a uitat.
        - Nici o palma de pamant, nici un fir de iarba, toate te stiu si te asteapta, ii raspunse iute Vantul. Tare mult ai mai umblat. Ai gasit-o ?
        - Nu. Ca sa o gasesc trebuie mai intai sa sparg stanca asta neagra. Imi dai o mana de ajutor ?
        - Bucuros.
        Fat Frumos lovi cu palosul in coltul de piatra unde fugisera fulgii. Scaparara scantei si Stanca simti ca amorteste. Aschiile sareau in toate partile iar Vantul le sufla in prapastie, o vreme in linistea din jur nu se auzira decat loviturilr fierului si suierul Vantului. Apoi, ca un fulger de lumina, Izvorul tasni pravalindu-si apele in prapastie.
        - Multumesc, Fat Frumos !
        Viteazul isi vari palosul in teaca. Albe, zarile straluceau.
        Calul isi scutura coama.
        - Acum incotro stapane ? se prefacu nestiutor nazdravanul.
        Fat Frumos incaleca grabit.
        - Mai intrebi ? S-o gasim pe Ileana Cosanzeana. Spre Asfintit.
        Calul se rasuci pe picioarele din spare si porni in galop lasand in urma nori de zapada. Cat te-ai sterge la ochi pierira de parca nici n-ar fi fost.







 timpul



 

















Daca socotesti prieten pe cineva in care nu ai aceeasi incredere ca si in tine insuti, faci o mare greseala si nu cunosti valoarea adevaratei prietenii.
Seneca

Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima. Gabriel Jose García Marquez

Un prieten este o persoana cu care pot fi sincer. In fata lui pot gandi cu voce tare.
 Ralph Waldo 

Vei intalni oameni care te vor uita. Vei uita oameni pe care i-ai intalnit. Dar uneori intalnesti oameni pe care nu ii poti uita.  Aceia sunt prietenii tai.
Anonim


Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea prieteni ireprosabili. 
Ernest Hemingway

Un prieten este cineva care vine cand toata lumea a plecat. 
Grace Pulpit

Un prieten este o persoana care stie totul despre tine si inca te place. 
Elbert Hubbard

Toti oamenii te aud cand vorbesti; prietenii insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n-ai spus in cuvinte. 
Anonim  



Photobucket


 


"In viata exista si suparari, si bucurii. Suntem vulnerabili cand avem greutati, poate pentru ca in acel moment le punem inaintea fericirii, le vedem numai pe ele. Sa pastram in inima noastra un coltisor neintinat... rezervat numai fericirii sufletului, in care sa ne intoarcem cand avem greutati, in care sa ne incarcam pozitiv si sa reusim sa anihilam partea negativa... Fiti risipitori cu iubirea" – Osho 





Foto: Matthew Fang @ Flickr


Succesul tau nu este o chestiune legata de noroc,
E doar o chestiune legata de alegerile pe care le faci.
Succesul nu e ceva pe care il astepti,
e ceva ce vei obtine cu efort de-a lungul timpului.
Lucrurile nu vor aparea in lumea asta pana nu le faci tu sa apara.
Poti alege sa fii lenes sau ambitios.
Opreste-te si gandeste-te din nou la alegerile tale.
Intotdeauna fa-ti propriile alegeri.
cea mai mare oportunitate in viata este chiar acum, in locul in care te afli.
Fiecare situatie, perceputa cum trebuie, este o oportunitate pentru tine.
In primul rand, spune-ti ceea ce vei deveni,
apoi, fa tot ce ai de facut,
pentru a face lucrurile sa se intample.
Succesul este chiar in fata ta.






Alegerile tale



Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii.

După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând.

După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară.

Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine.

- Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul.

- Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

- Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întreă pe al doilea.

- Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

- Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul.

- Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?

- Da! ai ales bine…

Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.
Măcar pe undeva prin vreun colţ de suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!  






Mi-e dor...



Să fiu copil mi-e dor
Unul cât o ghindă...
Ca-n joc să-nviu,să mor
Și râsul să mă prindă...

Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei și mume,
Să râd și să plâng stins,
Să fiu copil prin lume...

Mi-e dor de viața-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie...

Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipți în soare,
Să nu mai văd,să rîd
Și să m-arunc în mare...

Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie...

Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul ușor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor...

Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară
Că...sigur o să mor
Și iadu-o să mă ceară...

Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată...
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată...
(Gabriela C.) 


PRELUAT DE LA ELENA "PARADISUL VERDE" 




Din viață...


Mi-a bătut în poartă Fericirea
Și intrând în curte m-a strigat.
Eram dusă alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute și-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat,a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Și a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut și Steaua mea - de sus
Tot așa, eram plecată aproape,
Și-a strâns fusta-n mână și s-a dus.

Mi-a bătut în poartă și Necazul.
Eram dusă departe. Liniștit,
S-a întins pe țolul de la ușă
Și m-a așteptat până am venit.
(Virgil C.) 

PRELUAT DE LA ELENA "PARADISUL VERDE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu