Ţii minte-ntâia ploaie ?...

Ţii minte-ntâia ploaie ?...

Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,

cu fulgere, cu stele lungi în ea?

Arborii stăteau drept, intonând

imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

verde ca un codru lichid,

s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.

Şi noi stăteam ca pomii în picioare.

„Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare...”

Şi plantele creşteau, ne făceau semne,

ca nişte mâini, ca umbre nempăcate,

se străduiau spre viaţă să ne-ndemne

şi iar cădeau în deznădejde toate.

Magda Isanos