O ZI BUNA VA DORESC !

Rex Maughan: “Bogăţia nu se măsoară în cât de mulţi bani ai, ci în cât de mare este libertatea ta de a alege "  

Aceasta e o nouă zi, o zi pe care nu am trăit-o înainte. Aleg să rămân în prezent şi să mă bucur de fiecare clipa.

Olga Korbut: “Nu-ţi fie frică dacă la început lucrurile par dificile. E doar prima impresie. Cel mai important este să nu baţi în retragere; trebuie să te stăpâneşti.”

Acţionez cu dragoste în inimă, vorbesc cu dragostea pe buze.

“Cea mai buna cale de a obţine ceva este să porneşti, să începi. Unele zile vor fi reci şi închise. Unele ne fac să ne simţim atât de singuri. Alte zile sunt atât de greu de înţeles. În acele zile Dumnezeu ştie că avem nevoie de o îmbrăţisare sau două în plus. În acest sens, El ne dă nouă prieteni; astfel încât să avem oricând lângă noi un înger păzitor atunci când avem nevoie de el.”

BANCUL ZILEI... :               

Dumnezeu îl întreabă pe Adam: “Ce e cu tine?” Iar Adam i-a răspuns că nu are pe nimeni cu care să poată vorbi.

Ca urmare Dumnezeu i-a spus că îi va face un camarad şi acesta va fi o femeie. Zice Dumnezeu: “Această persoană îţi va aduce mâncarea, şi când vei descoperi hainele, ea ţi le va spăla. Va fi întotdeauna de acord cu tine la fiecare decizie pe care o iei. Va da naştere copiilor tăi şi nu te va ruga niciodată să te trezeşti în toiul nopţii să ai grijă de ei. Nu te va cicăli niciodată şi va fi prima care va admite că are dreptate atunci când aveţi o neînţelegere. Nu va avea niciodată dureri de cap şi îţi va dărui de bunăvoie dragoste şi pasiune ori de câte ori vei avea nevoie.

Adam l-a întrebat pe Dumnezeu: “Cât costă o femeie ca asta?”
Dumnezeu i-a răspuns: “O mână şi un picior.”
Atunci Adam a întrebat “Ce pot să primesc în schimbul unei coaste?” Iar restul e deja istorie.

Un european rătăcit în Sahara se mişca tot mai greu; după trei zile de sete şi caniculă cumplită, de-abia se târăşte. De-odată i se înfăţişează privirilor înceţoşate o siluetă stranie. Pare un om în carne şi oase.
– Apă! Şopteşte călătorul rătăcit.
– Nu pot decât să-ţi dau o cravată, sună răspunsul, atât de năucitor.
Cel rătăcit se târăşte mai departe, până când .. minune! Un restaurant luxos răsare din deşert, făcându-l pe însetat să se ridice şi, cu ultimele puteri, să se năpustească spre intrare. La uşă, însă, un cerber galonat îl opreşte brutal:
– Stop! Ţinuta obligatorie! Fără cravată, nu se intră.
“Uneori nu primeşti ce vrei, ci ce ai nevoie”