Uneori înduioşător de blândă, alteori înfricoşător de dură. Uneori se putea ascunde în spatele unui singur i, fără să fie văzută, alteori se chinuia în spatele unui w, fără să reuşească. Niciodată învinsă, tot timpul cuceritoare, se plimba nestingherită prin lumea cuvintelor. Purta haina celui bine citit şi educat. Acolo am văzut-o pentru prima oară. Avea sclipirea şi des
cătuşarea omului vesel. dar şi umbra omului trist, de multe ori simultan. Luptătoare convinsă, cădea uneori în tristeţea învinsului. Este uimitor să vezi cum pot fi stăpânite atâtea stări de unul singur. O urmăream tot timpul cu frica celui ce riscă să piardă ceva. I-am scris cuvinte înălţătoare, am admirat-o cu toată admiraţia mea, încercând să copiez felul ei de a fi. Uşor, uşor, am construit în jurul ei o statuie, la început din piatră, dar admiraţia pentru ea creştea cu fiecare zi. Am început să şlefuiesc piatra până s-a transformat în marmoră. Şi tot nu a fost îndeajuns. Am şlefuit în continuare, şi marmora a devenit cleştar. Abia când strălucirea ei a fost maximă, mi-am dat seama ce greşeală am făcut. În interiorul statuii, ucisesem un OM.
Un OM, care avea în el o mică parte din tot ce se cheamă univers.
Un OM care purta în el dragoste şi iubire.
Un OM care nu avea nevoie de o statuie, ci de un gând frumos, o floare sau un vers.
Îmi cer iertare OMULE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu