În ceruri frânte de ploi
Bat îngeri în porţi de melasă,
O toamnă întreabă de noi,
Dar ţie, se pare, nu-ţi pasă.
De ceaţă mi-e drumul şi greu
Şi n-am nicio vagă idee,
Cândva, te credeam Dumnezeu
Şi eu îţi eram Dumnezee.
Îmi lacrimă gândul tăcut
Şi-mi cresc păduri de suspine,
Ce doare timpul trecut
Şi ard de apusuri, ruine!
Şi sângeră suflet pustiu
A maci cu mirosuri de vară,
Mă doare cuvântul «târziu»
Şi încă te-aştept înspre seară.
În ceruri frânte de ploi
Bat îngeri în porţi de melasă,
O toamnă întreabă de noi,
Dar ţie, se pare, nu-ţi pasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu