CAPĂT DE LINIE ---- FLORINA COJOCARU

Urcasem în tramvai, poate înaintea ta,

 Sau poate după tine;

 Important era faptul că biletul avea acelaşi preţ,

 indiferent de cât aveai de mers.

 Ne împrieteniserăm, la început, din priviri,

 apoi, ne-am împărtăşit gânduri ascunse atât de bine,

 Încât, aproape că uitaserăm de ele.

 Nu mai păream deloc străini, în trecere de clipe.

 Ne miram doar de câţi oameni puteau încăpea într-un singur tramva

i.

 La fiecare staţie, mai cobora cineva,

 şi tu tresăreai, ca într-o strângere ciudată de inimă.

 Ştiai că îţi va veni curând rândul,

 Şi ai mai fi rămas lângă mine,

 Până la capăt de linie;

 Nu mi-ai spus asta, dar ţi-am citit în priviri,

şi în inimă;

 Te-aş fi ţinut de mână,

 Într-o ultimă încercare,

 De a te mai avea lângă mine.

 Şi totuşi, după încă un timp, nu suficient,

 Ai coborât grăbit şi speriat, 

ca şi cum te-ar fi obligat cineva.

 Nu am avut timp să ne luăm „ la revedere”,

 Doar un banal semn din mână,

 şi o mare de cuvinte nespuse.

Am alergat în spatele tramvaiului,

 Şi te-am urmărit un timp cu privirea,

 Până ce nu am mai văzut nimic,

 Până ce mi-am dat seama că acest tramvai nu era unul obişnuit,

 Ci era chiar parte din noi.

 Mă durea că plătiseşi biletul întreg,

 Ca şi cum ai fi vrut să mergi cu mine,

 Până la capăt de linie,

 Şi după.

 Ţi-aş mai fi cumpărat un bilet,

 dar tramvaiul nu avea decât un singur sens,

 şi nimeni,

 niciodată,

 nu încercase să-i schimbe mersul.

 Rămăsesem cu privirile pironite,

 cu faţa lipită de sticla rece, în doruri de tine.

 Uitasem să mai vorbesc cu cineva,

 sau poate că nici nu mai vroiam să mai vorbesc.

 Mă închisesem în mine, 

răzvrătindu-mă pe neputinţa mea de a mă întoarce în timp, 

 La staţia unde ai coborât.

 Poate că te-aş fi prins de mâini cu toată puterea,

 poate că te-aş fi rugat plângând,

 să mai rămâi câteva staţii cu mine,

 Poate.

 Priveam pe cei ce coborau cu disperarea unui om

 ce aflase că nu îi va mai avea niciodată alături,

 şi mă bucuram doar de feţele noi.

 Ştiam că undeva, este un capăt de linie şi pentru mine,

 dar nu ştiam ce e după acea staţie,

 Nu ştiam dacă de acolo m-aş fi putut întoarce pe jos,

 să te găsesc, în capătul tău de linie.