NICIODATĂ -- Florina Cojocaru

Niciodată să nu pleci departe de mine,

Căci, uite, plânge pădure bătrână şi grea;

Rămân uscat copac, în doruri de tine,

Şi te-aş ruga să-mi fii, de vrei, pădurea mea!

Şi noaptea să necheze în galopuri târzii,

În pădure de verde, a mea să mai fii,

Când lună nebună va râde în perle

Din scoici de tăcere, atârnate de stele.

Niciodată să nu gândeşti măcar a pleca,

Căci sunt copac de tine, şi tu, pădurea mea,

Şi-n verdele smarald, dă-mi voie a iubi,

Să nu mai ştiu de-i noapte, să nu ştiu de e zi...

În muzică de îngeri, m-oi pierde până-n zori,

Şi-n valsuri vieneze, să ne îmbrace vântul;

Tu lasă-te cuprinsă de-a dragostei fiori,

Şi-ntreabă-te, de-aici, îşi are rost cuvântul.

Niciodată să nu pleci, iubire de mine,

Pădure de mine, şi cer necuprins,

Căci verde agonic întreabă de tine,

Şi ninge de floare-n apusul prelins!

Rămâi în noaptea mea, în sufletul meu,

Pădure tânără, iubită de verde,

În primăvară, încet mi te pierde,

Să cresc copac de tine, mereu.

Niciodată, te rog, niciodată,

Nu renunţa la dragostea noastră!

Şi-n noapte de îngeri, frumoasa mea fată

Rămâi de mine, pădure albastră!

Căci rădăcini de noi răzbat pământ de vreme,

Şi-ncrengături de vise ne cresc până la stele,

Înlănţuiţi în noapte, de moarte, nu ne-om teme,

Şi în tulpini de doruri, ne-om pierde înspre ele.