Îmi întârzie mâna pe umăr de pădure,
Şi simt cum cresc din pieptu-mi sălbatic şi fierbinte
Mlădiţe de poveste, tăcută şi cuminte,
Ce mângâie în treacăt de munte plete-i sure.
... Eu sunt femeia verde făcută să iubească,
Eu sunt femeia verde şi cerul mă sărută,
Din rădăcini mă smulg şi cântul las să crească,
Când ciutele se-adapă şi-n taină mă ascultă.
Şi mumă mi-e pădurea, şi tatăl mi-e pământul,
Şi frate de un sânge spre verde mi-este vântul,
Eu sunt femeia verde, şi curg înspre izvoare,
Să te-ntâlnesc în noapte, când dorul reapare.
Doineşte-mă din frunză, pe-un colţ de muşchi gemând,
Iubeşte-mă de-un verde amarnic şi flămând!
Eu sunt femeia verde, din verde rădăcină,
Şi cresc în caldă ploaie, şi tremur de-o tulpină.
Iubeşte-mă de-un verde amarnic şi flămând,
Păstrează-mă-n retină, şi-adormi cu mine-n gând!
Şi cât de verde-aş fi, tu spune că-s frumoasă,
Că vrei să fii sărutul ce marea nisipului îl lasă....
Cu alge mă cuprinde în verde infinit,
Şi-n lumea mea de verde, îţi spun:
Bine-ai venit!
Şi fă-mi altar de frunze, în verde asfinţit,
Sărută-mă pe buze în ceruri de granit!
,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu