Dă-mi liniştea sufletului tău
În dimineaţă iubindă,
Să mă cuprind de tine, în nemărginire,
Şi să respir prin tine....
Viaţă!
Eu caut urma tălpilor tale
În nisipuri de gânduri,
Şi o mare de dor îmi mătură tristeţea,
Şi o mare de lacrimi, pe pleoape
Îngheaţă.
Eu caut urma sânilor tăi
Pe aşternuturi primăvăratice,
Şi tâmplă de coapse, mai caut
În brâuri de ceaţă,
În ceruri molatice.
De nu eşti iubire, atunci, cum să te numesc?
Să îţi spun floare, de înfloreşti în sfârcuri rozii?
Să îţi spun... cântec, în noapte tăcută,
Când din vise îmi vii?
Să te numesc chemare,
Când, doar numele tău
Pot a-l mai rosti?
Să te numesc splendoare în câmpiile-mi verzi,
Când, din vise îmi vii,
Şi în vise, te pierzi?
De nu eşti chiar iubirea,
Atunci, spune, ce eşti?
În dans fără sfârşit, mă pierd cuprins de tine,
Mi-s zile de poveşti,
Şi nu mai ştiu de mine!
De nu eşti iubire, atunci, cum pot să te numesc,
Când tremură carnea în gânduri de noi,
Şi ore se pierd de umerii-ţi goi?
De nu eşti... iubire, de ce te iubesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu