Mă întreb dacă ştii de mine.
Eu sunt cea care ar putea să-ţi încălzească nopţile de iarnă
cu un simplu surâs.
Mă întreb dacă ştii că-mi eşti drag,
Şi de dor, de ai idee câte zile am plâns.
Mă întreb dacă nu ai simţit parfum de iubire,
Şi cântec de primăvară.
Mă întreb dacă ai vrea să mă cunoşti cu adevărat
În apus, înspre seară.
Să-mi simţi arcuirea trupului sub sărut,
Să te alint cum numai eu ştiu să o fac,
Şi de eşti trist, aş putea să te-ascult.
Mă întreb dacă ştii de mine
Pentru că sunt la o distanţă de gând
cât o palmă, de tine.
Mă întreb de nu ai observat
cât de mult m-am schimbat de un timp.
Tu eşti cel ce mă face să visez,
Şi să cred că pot ajunge-n Olimp.
Mă întreb dacă nu te-ar durea să trăieşti o viaţă,
fără să ştii cine sunt,
Să te trezeşti în fiece dimineaţă,
Cu un dor nebun de mine,
iar eu să fiu doar o adiere de vânt.
Eu sunt cea care-ţi poate dărui primăvară,
Şi în iarnă, troienit, nu ai mai fi nicicând.
Eu pot fi adiere de seară
pentru tine, dulce cuvânt.
Şi dacă aş avea curaj să te ajut să mă cunoşti,
Şi dacă aş avea puterea să te fac să simţi ce simt eu,
zi după zi,
Poate că nu am mai suferi într-atât,
de singurătate,
Poate că, într-un final...m-ai iubi.
Mă întreb dacă ştii de mine,
Mă întreb dacă m-ai visat vreodată,
Aşa cum sunt, speranţă de tine,
În noapte de ninsoare caisată.
Mă întreb dacă nu ai putea să mă placi din întâmplare,
Fără să-ţi spun nimic despre mine, despre dragostea mea;
Să mă trezesc că-mi dăruieşti o floare,
Şi să-ţi doreşti enorm să fiu a ta.
Mă întreb, s-ar putea?
S-ar putea să ajung la inima ta?
Să renasc în iubire?
Doamne, cât de mult aş mai vrea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu