Petre Violetta - Plânge cerul firesc

Speranţă pe ramuri în mugurii goi 

E verdele-acela ce pleacă din noi, 

Sub ceruri cernite de gând cenuşiu; 

Dar pentru albastru nu-i încă târziu...

O plângere albă, din umbre de dor

Se-ascunde de zâmbet,născând pe un nor

Atingeri de înger şi demon deodat'

Nu-i încă târziu pentr-un gând vinovat...

Scâncesc singuratice albe cărări,

Un tren îşi aşteaptă traseul în gări,

Un pas se opreşte-ngheţat şi incert;

Târziu e! S-a dus academicul sfert...

Mă geruie noaptea cu ceruri pustii

Când, poate, din neguri ai vrea să revii;

E ceaţă prea densă, uitări ne pândesc

E iarăşi târziu! plânge cerul firesc...