VERSURI...

Persoane interesate

vineri, 25 noiembrie 2011

Să învăţăm de la îngerul păzitor



angel04.jpg

Umilinta.
 Ingerul nostru pazitor ne respecta liberul arbitru, neintervenind niciodata peste vointa noastra, desi stie ca anumite lucruri nu ne fac bine, dar ne lasa sa invatam noi insine din greseli. Ne iubeste si ne accepta asa cum suntem, uneori mai tristi, altadata mai orgoliosi, mai aroganti, mai agresivi sau pesimisti.

Fidelitatea.
Ne este fidel inca de la crearea noastra ca spirit si va fi cu noi pana ne vom desavarsi evolutia. Tot timpul ne calauzeste, ne indruma, ne protejeaza, altfel spus, vegheaza asupra noastra si doar asupra noastra. "Grija" lui este sa ne fie noua bine, dar nu binele pe care-l intelegem noi in mod curent, ci un bine al spiritului, care implica fenomene pe care de multe ori nu le intelegem prea usor. Dar cu ajutorul lui putem descifra aceste fenomene, care de fiecare data se constituie in lectii de viata.

Prietenia.
Este cu noi si la bine si la greu, ne sustine, ne inspira, ne mangaie, ne alina suferintele. Este un prieten de incredere, pe care ne putem baza in orice moment, in orice conjunctura. Iar daca problemele noastre il depasesc, apeleaza la ingerii care ne pot ajuta, in functie de experienta pe care o traversam. Face tot ce tine de el pentru a ne ajuta, in orice moment. Restul, tine de noi.

Acceptarea.
 Ingerul pazitor ne accepta asa cum suntem, fara sa ne judece, sa ne critice sau sa se supere pe noi. Ne intelege ca facem cat putem la un moment dat. Si se straduie sa ne ajute sa putem face mai mult, sa fim mai buni, mai iubitori, mai sanatosi, pentru ca astfel vom putea face alegeri mai bune in folosul nostru si al celorlalti.

Compasiunea.
 Manifesta compasiune fata de noi atunci cand facem alegeri gresite si suferim. Cauta sa ne aline suferinta si sa ne ajute sa invatam din greseli, astfel incat sa nu le mai repetam si sa ne cream iarasi motive pentru a suferi. Daca am manifesta si noi aceeasi compasiune fata de lumea din jur, n-am mai avea conflicte interioare si ne-am integra armonios in spectacolul fascinant al propriei existente.

Daruirea. 
Ingerul pazitor este la dispozitia noastra tot timpul, iar tot ceea ce face, chiar rostul lui de a fi, este spre binele si evolutia celui caruia i-a fost dat sa-l vegheze. Ca fiinte umane, niciodata nu ni se cere sa dam mai mult decat avem, dar de multe ori nu stim cat avem, si nici nu vom afla daca nu daruim.

Bucuria.
Este mereu plin de voiciune si jucausenie. sa ne bucuram impreuna cu ingerul nostru pazitor de viata, de libertate, de pace, de un zambet, de un gest tandru, de frumusetea unei flori ... Sunt atat de minunate creatiile lui Dumnezeu si darurile pe care ni le face prin cei din jur, incat mereu avem motive sa fim bucurosi, chiar daca ne luam viata in serios.

Iubirea neconditionata.
 Ne iubeste si ne ajuta chiar si atunci cand nu credem in el, cand uitam de prezenta lui, cand nu-l bagam in seama, si toate acestea fara a cere de la noi nimic in schimb. Ne iubeste pur si simplu. Iubirea neconditionata este o iubire matura si profunda, care se invata prin traire si experienta, dar cu un astfel de ghid, prieten si model, poate fi asa greu?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu