Binecuvântarea

Într-o buna zi, renumitul parinte Henri Nouwen, care decisese sa traiasca în comunitatea Arcai dupa o cariera universitara, vazu venind spre el o fata handicapata apartinând acestei comunitati; aceasta îi spuse: - Henri, îmi dai o binecuvântare? Parintele Henri Nouwen raspunse automat la aceasta cerere, facând cu degetul semnul crucii pe fruntea fetei. În loc de a se arata multumita, aceasta protesta cu vehementa: - Nu, asa nu-i bine. Eu vreau o binecuvântare adevarata! Parintele Nouwen îsi dadu seama ca îi raspunsese din obisnuinta si de forma si îi zise: - Iarta-ma, am sa-ti dau o binecuvântare adevarata când o sa fim adunati cu totii la slujba. Dupa liturghie, pe când erau de fata în jur de treizeci de persoane care sedeau pe jos în cerc, parintele Nouwen spuse: - Janet mi-a cerut sa-i dau o binecuvântare speciala. Ea simte ca are nevoie acum de ea. Fata se ridica si merse înspre preot, care purta un lung vesmânt alb cu mâneci largi care îi acopereau cu totul mâinile. Deodata, Janet îl îmbratisa si îsi lipi capul de pieptul sau. Fara sa pregete, parintele Nouwen o învalui cu mânecile sale, de aproape ca o ascunse în faldurile vesmântului sau. Pe când erau astfel îmbratisati, parintele Nouwen rosti: - Janet, as vrea sa stii ca tu esti fiica preaiubita a lui Dumnezeu. Tu esti de mare pret înaintea Domnului. Surâsul tau, dragalasenia ta fata de ceilalti membrii ai comunitatii si toate faptele bune pe care le faci ne arata ce fiinta minunata esti. Stiu ca în ultimele zile te-ai simtit darâmata si ca inima ta este trista, dar vreau unintesc cine esti: esti o persoana deosebita, iar Dumnezeu si cei din jur te iubesc mult. Janet îsi înalta capul si îl privi; surâsul sau deschis vadea faptul ca simtise si primise cu adevarat binecuvântarea. Atunci când Janet se întoarse la locul sau, si ceilalti handicapati vrura sa primeasca binecuvântarea. Pâna si unul dintre asistenti, un tânar de douazeci si patru de ani, ridica mâna si el: - Si eu? - Desigur, haide! raspunse parintele Nouwen. Îl îmbratisa si zise: - John, este asa de bine ca te aflii aici. Tu esti fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Prezenta ta aduce tuturora bucurie. Atunci când întâmpini dificultati si viata îti pare grea, aminteste-ti mereu ca esti învaluit într-o iubire nesfârsita. Tânarul îl privi cu lacrimi în ochi si zise: - Multumesc, multumesc din inima. Ideea ca suntem blestemati ni se pune parca mai usor decât aceea ca suntem binecuvântati. Ar trebui sa redescoperim frumusetea binecuvâtarii. Si atunci când lucrurile merg rau si viata ne pare grea, sa ne amintim cine suntem: suntem niste persoane deosebite, iubite mult de Dumnezeu si de cei de alaturi. (Bruno Ferrero)

sursa: Binecuvantarea