Azi vântul îmi aduce miros de iarbă strivită. Aud greierii cântându-şi romanţele prin buzunarele ei verzi, de catifea. Sub tălpile goale alergând, ochii mei albaştri capătă adâncimi marine. Părul capătă reflexe calde, de floarea soarelui la ceasul când se zbate lumina. Aud în depărtare foşnetul pădurii toropite. Izvorul meu de gânduri topeşte pietre. Iar în apus, o piersică zemoasă îşi scurge nemurirea la colţul buzelor mele.
Pictez vânt! Culeg furtună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu