Eu sunt Albastra, adica mare infinita fosnind tainic, floare de nu-ma-uita cu petale de timp.
Tu esti bulgare aprins, patimas, falnic, Rosu.
Galben e soarele palid de toamna ce ne-a surprins tinandu-ne de mana, aroma usoara de gutuie, miez de fruct ispitind. Si scapatand a rasarit.
Portocaliu e surasul diminetii cu aroma de suc proaspat stors, si acrisor, seva ce ne trezeste la viata.
Si Verdele ochilor tai e atat de moale si proaspat, incat simt iarba fosnind uda, de roua, atunci cand ma privesti.
Mai este Violetul, cerul toamnei londoneze si al mainilor mele inghetate, atunci cand sunt trista.
Albul si Negrul sunt nonculori, zapada proaspata, inaintea primului pas, carbune cu care scriu paloarea zilelor albe. Aripi de inger cazand.
In rest e liniste si vantul nu bate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu