VERSURI...

Persoane interesate

miercuri, 27 aprilie 2011

POVESTEA SI VITAMINA DE SEARA PT TOTI PRIETENII MEI DRAGI...



"Cred in prieteni...in vindecarea adusa de lacrimi,rasete si in povesti impartasite si in legaturile formate din incredere si adevar...
Cred in puterea mainii ce o strange pe alta,in clipe de durere si in miracolul zambetelor si imbratisarilor spontane...
CRED... intr-o prietenie ca a noastra...Daca sufletul te va durea vreodata in viata, si din ochi lacrimi iti vor curge , nu te intrista, pentru ca cel mai frumos vis
este acela care nu se implineste !" 

 
 A iubi o ora e animalic
A iubi o zi e omenesc
A iubi o luna e ingeresc
A iubi o viata e divin.

(P.Montegazza)

  
POVESTEA  DE  SEARA  ...


A fost odata ca niciodata o fetita care traia intr-o casa simpla, saracioasa , de la tara , asezata pe varful unui deal. Pe masura ce crestea , putea zari de la fereastra ei tot mai multe lucruri minunate aflate in valea de la poalele casutei.Cel mai mult o incanta o cladire mare , cu ferestre de aur , a caror stralucire ii starnea fantezia , facand-o sa viseze despre cat de frumos ar fi fost sa traiasca in interiorul ei , plin , desigur, cu tot felul de minunatii.

Desi isi iubea parintii din tot sufletul , fetita tanjea dupa acea mare casa asemanatoare unui palat din povesti , incomparabila cu bordeiul ei umil si inghesuit. De fapt, aproape in fiecare zi , ramanea ore in sir cu privirile atintite catre cladirea cu ferestre de aur , tesand in minte felurite si incantatoare povesti .

Atunci cand a ajuns destul de mare ca parintii ei sa aiba incredere in ea, fetita le-a cerut voie sa faca o plimbare pe poteca care trecea pe langa gradina lor. Desi nu mai iesise niciodata singura din curte , mama i-a facut in cele din urma pe voie . Vremea era frumoasa , cu un soare stralucind vesel pe albastrul cerului nepatat de vreun nor. Fetita a deschis cu o mica ezitare poarta scartatitoare si a pornit pe poteca , din ce in ce mai sigura pe ea. Desigur , stia incotro se indreapta , iar pasii i-au devenit mai repezi pe masura ce se apropia de casa cu ferestre de aur. Mersul i s-a preschimbat fara sa-si dea seama in fuga si , dupa scurta vreme , a ajuns in fata cladirii mult visate.

Atunci cand a ridicat privirea spre obiectul fanteziilor ei , dezamagirea a lovit-o dintr-o data , spulberandu-i toate visurile minunate. Casa parea parasita de multa vreme , peretii ii erau scorojiti de var asemeni unui lepros , iar ferestrele intunecate si murdare isi dadeau gol tristetea atunci cand nu mai erau in stare sa reflecte razele soarelui.

Cuprinsa de mahnire , cu capul in pamant , fetita a pornit inapoi pe poteca , taraindu-si picioarele catre locuinta ei. La un moment dat , si-a inaltat capul si si-a indreptat ochii inainte. Privelistea care adasta in fata ei a lasat-o fara respiratie. La mica departare , pe varful unui deal , se oferea privirilor o casa cocheta , avand ferestrele cu totul si cu totul din aur , gratie soarelui care se oglindea in ele. Nu era alta decat casa copilariei ei. Dintr-o data , si-a dat seama ca traise pana acum , fara sa stie , intr-o casa din aur, iar dragostea si caldura cu care fusese inconjurata facea ca locuinta ei sa fie invaluita in sclipirea pretiosului metal . Visul ei magic era de fapt realitate. Toate minunatiile dorite cu pasiune erau chiar acolo , in propria ei casa.

De cate ori ne lasam vrajiti de poleiala ieftina si stralucirea falsa a lucrurilor ori oamenilor din jurul nostru ? Asa cum este firesc , tot ce este nou sau altfel de cat stim ne captiveaza sau ne intriga.De aici si pana la subjugarea fata de orice este noutate ori inedit , indiferent de valoare , este doar un pas .Chiar daca ne ratacim in lumea duplicitara a formelor lipsite de fond , avem intotdeuna sansa de ne indrepta spre noi insine , catre valorile si adevarurile noastre esentiale.

Humberto A.Agudelo




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu