LA MULTI ANI !

 

 

De  Florii  va  doresc
"La multi ani" cu bucurie,

dragoste mereu sa fie,

sanatate si mult spor,

realizari in viitor,

ani multi plini de fericire,

si multa, multa implinire.
 

Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim

«Floriile» – este ziua intrării lui Isus în Ierusalim, înconjurat şi întâmpinat de mulţimea creştinilor cu ramuri de finic şi recunoscut ca împărat al lumii. De-a lungul timpului, sărbătoarea s-a suprapus peste cea dedicată zeiţei romane Flora. În lucrarea "Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român", Ion Ghinoiu ne spune : «în timpurile vechi, sărbătoarea era dedicată zeiţei romane a florilor: Flora, creştinii suprapunând acestei figuri evenimentul «Intrării Domnului în Ierusalim». Este primul praznic împărătesc cu dată mobilă, numit şi Duminica Stîlparilor, popular Florii sau Flurii. Numele derivă din latinescul Floralia, sărbătoare a vegetaţiei. Prima menţiune a sărbătorii la Ierusalim datează din secolul al IV-lea şi este consemnată în amintirile de călătorie ale pelerinei Egeria. Prăznuirea se face numai duminica, asemenea sărbătorii Paştilor. La români, importanţa sărbătorii este sporită de interdicţiile de muncă şi sacrificiul ritual al peştelui, denumit "Dezlegarea la peşte". Pentru creştini, peştele - ihtios în greacă - este un simbol hristic. La semnificaţia veche, de reînviere a naturii, s-au adăugat funcţii şi semnificaţii noi, legate de cultul moşilor şi strămoşilor, pomeni, curăţarea mormintelor etc.

 Creştinii ortodocşi aduc la biserică crenguţe de salcie, simbolul fertilităţii, pentru a fi sfinţite. Cu acestea împodobesc icoanele, geamurile, uşile. În unele zone ale ţării, în biserică se sfinţesc crengile de salcie care au fost culese în ajun de copii, sub îndrumarea dascălilor. Acestea sunt împărţite credincioşilor la sfârşitul slujbei şi se duc acasă. Le este atribuită putere protectivă şi tămăduitoare. Local, în ziua de Florii se scoate mărţişorul făcut cadou la 1 martie şi se agaţă într-un măceş sau într-un pom înflorit, se aerisesc hainele etc. Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi. Adaptările se datorează condiţiilor diferite în care trăiesc popoarele, dar esenţa vegetală este aceeaşi. Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrînd în oraş călare pe un măgar întîlnindu-se frecvent în pictură».

În ultima duminică din postul Paştelui, toată lumea merge la biserică pentru a lua ramuri de salcie, sfinţite de preoţi. În această perioadă a anului, salcia este mereu înflorită, exprimând expresia fertilităţii şi a reînvierii naturii.

Din aceste ramuri se fac coroniţe si se pun la icoane în casele credincioşilor. De asemenea, se spune ca e bine să te încingi cu ramuri de salcie ca să nu te doară mijlocul.

Numită în calendarul religios şi în cel popular, “Florii”, ziua se celebrează şi ca sărbătoare a florilor de primavără, a pomilor în floare, a salciei înflorite, sacralizată prin legende şi practici rituale.

O legendă, semnalată de folclorista Elena Niculiţă Voronca, spune despre “Sfânta Floarea” mult-binevoitoarea oamenilor, că alunga iarna “bătând-o cu mâţişori de salcie”  ca să n-o ajungă “Sângiorzul”.

În tradiţiile populare româneşti, «Floriile» se sărbătoreau în două zile: «Sâmbăta Floriilor» sau «Moşii de Florii», închinată morţilor, moşilor şi strămoşilor, ca o “zi a neamului şi a pământului” şi «Duminica Floriilor», sau «Staurele Floriilor» – sărbătoarea întâmpinată cu crengi de salcie şi flori, care amintesc ramurile de finic din lumea primilor creştini.

Există chiar o legendă a salciei, care datează de la sfârşitul veacului al XIX-lea, iar una dintre variante spune: “Maica Domnului vrând să ajungă la locul unde Fiul Său era răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat zadarnic de toate buruienile ca să o treacă dincolo şi niciuna nu a vrut, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o. Maica Domnului a binecuvântat-o ca să fie dusă la biserică, s-o slujească preoţi şi să se încingă oamenii cu ea ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului”.

 În Sudul Transilvaniei şi Munteniei se aruncă mlădiţe de salcie sfinţită peste semănăturile de grâu sau cânepă, pentru a fi apărate de “fulger, de grindină şi de străjile care iau mana roadelor”.

 Fetele împletesc cununile de salcie pentru a se lega “surate”, şi a se “liora” în a doua zi de Paşti