Decalog pentru iubita mea

Prima poruncă, rugă sau blestem

Din decalog - osândă și povață

La dragoste sau moarte, cum mă tem:

Să nu ai alți iubiți în nici o viață...!

A doua: să nu semeni nimănui,

Să nu imiți, să nu te schimbi la chip,

Să fii tu însăți prin ce faci și spui,

Să nu te-nchini la idoli de nisip...!

A treia: numele dumnezeiesc

Al dragostei care ne leagă-n veci

Să nu-l iei în deșert și-n râs lumesc

Când în plăceri exuberezi, petreci...!

A patra: să nu uiți și să cinstești

Oriunde-ai fi, aievea sau în vis,

Ziua dintâi din care mă iubești

Și-n legământ pe veci mi te-ai promis...!

A cincea: tatălui ceresc să-i ceri

Pe tatăl tău și mama ta mereu

Să îi iubești, să nu le ceri averi,

Și cât sunt vii să îi ajuți la greu

A șasea: să nu ucizi nimic ce-i viu

Sau viață poate hărăzi și rost,

Nici amintirile de mai târziu,

Nici suferințele ce vor fi fost...

A șaptea: fiind a mea de-a pururi,

Neprihănită cum te știu rămâi,

Nu-ți vinde trupul pentru bunuri,

Și nici cu piatra nu da cea dintâi!

A opta: nu râvni la ce nu ai

Și nu fura să ai, prin viclenii

Nu dobândi vreun fruct oprit din rai,

Te va ucide, otravă îți va fi.

A noua: să înfierezi minciuna,

Să nu spui vorbe goale în răspăr,

Să nu pârăști și-ntotdeauna

Mărturisește purul adevăr!

A zecea, cea din urmă-n decalog,

E cea dintâi osândă și povață:

Să mă iubești cât poți de mult, te rog,

Pe mine doar, în fiecare viață...!

(Romeo Tarhon, din volumul

în pregătire pentru tipar

”Dumnezeu surghiunit”)