Suntem doar oameni
Gârboviţi de greutatea unui timp
Ce trece cu mult peste noi.
Suntem doar oameni
Ce îşi poartă nebunia-ascunsă,
Şi-atâtea gânduri obosite de nevoi.
M-am săturat să-mbrac în dulci cuvinte,
Frustrări şi boală, moarte şi dureri,
M-am săturat, deci, ia, te rog, aminte,
Nu mai pot fi nicicând, cum am fost ieri.
Împart minciună ca pe dulci bomboane,
Primesc minciună, ca nevinovată,
Mă furi puţin, şi ai drept scuză-o foame,
Te fur la fel, şi suntem chit de-ndată.
Şi milă, nu primim. De ce am da?
Ni-s cerurile grele în tâmplă ce se trece;
Că suntem azi, şi mâine ne-om petrece,
Din urmă, cei ce vin, de ce i-am aştepta?
Atâta boală zace în trupuri pământoase,
Atâta suferinţă ne-nconjură-n apus;
Suntem pe rând, un cimitir de oase,
Şi nu mai plânge nimeni pe cel ce nu s-a dus.
Ni-s suflete păgâne, deşi ne credem zei,
Pe cel ce-acuma cade, nu-i nimeni să-l ajute,
Cu biblia în mână, rămânem mulţi atei,
Deşi ne place-a crede că-s ceruri să ne-asculte.
Ne-am vindecat de milă,
Şi doctori suntem toţi,
De suflete; mi-e silă
De noi, căci suntem hoţi.
Suntem grăbiţi mereu, şi mai deştepţi ca alţii,
Ne-aleargă veşnicia, de suflete flămândă,
Ne place ca să credem că ne avem ca fraţii,
Şi-uite, acum, un frate încearcă să te vândă.
Suntem doar oameni simpli, în posturi cufundaţi,
Şi în mizerii tâmpe, de babe bârfitoare,
Deşi nu ascultăm, vrem veşnic, ascultaţi,
Şi n-avem timp măcar să admirăm o floare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu