"Nimeni nu trăiește când vrea, ci când îi vine rândul.” (Zaharia Stancu)

Cântec șoptit

Odată am ucis o vrabie

Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o

Pe urmă o zi

Şi-o noapte întreagă

Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat

În mână ţineam o bucată de pâine

Degeaba mi-a spus

Degeaba mai plângi

Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru

Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată

Dar nu ştiu de ce

Într-o zi a murit

Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii

Demult nu mai merg la nici o-ngropare

Când soarele-apune

După nişte măguri

Şi răsare în flăcări din mare.

Zaharia Stancu (5 octombrie 1902 – 5 decembrie 1974)

Pasărea Colibri interpretând “Cântec șoptit”.