Spune-mi, Ili, dacă ne-am rostogoli verdele verilor noastre
În palmele răsăritului
Am putea să ne apropiem de trăirea frunzelor
Și să simțim vântul ca pe o vibrație a vieții?
Dar dacă am învăța zborul
Am reuși să ne desprindem de pietrele ce ne atârnă de gânduri
Ca niște lilieci speriați de lumină?
Aș mai putea fi oare pentru un timp
Poezia tăcerilor tale
Curgându-ți pe tâmple ca o ploaie despletită
Oprind timpul în chipul de marmură a domnișoarei Pogany
Iubindu-te ca într-un anotimp de Vivaldi
Fără să-mi pese că lumea noastră s-ar putea termina și azi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu