Eu nu exist, nu încerca să-ţi fiu
Vre-un gând tăcut, n-aş fi decât povară.
Întreabă versul meu pe care-l scriu.
El îmi cunoaşte sufletul pustiu,
Durerea care trece peste seară.
Visul din nopţi, când îngerii coboară
Să-ţi pună raze-n părul auriu.
El ştie dorul care mă-mpresoara
Şi gândul ce mă duce-n nopţi, târziu.
Nu mă iubi doar ca să-mi pui povară
Şi alte nopţi, în care să nu viu
În visul tău, în preajma ta să fiu.
Dacă vre-un gând în inimă-ţi strecoară
Iubire, în tăcere ţi-o măsoară.
Iar de-ai s-o faci vre-odată, ca să ştiu,
Iubeşte-mă doar cât să nu mă doară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu