VERSURI...

Persoane interesate

luni, 7 ianuarie 2013

Rugǎ - Florina Cojocaru




Aprinde-mi candelă de paşnic cuvânt
Şi dă-mi, Doamne, canon de iubire.
Clevetitoare vremuri se vor pierde-n vânt
Şi om pe om va iubi în neştire.

Dă-mi, Doamne, un post de tăcere
Şi ia-mi de vrei, cameleonic veşmânt.
În vorbă, de poţi, dă-mi lapte şi miere,
Să uit ce am fost, să ştiu cine sunt.

Vindecă-mi, Doamne, mândria şi ura,
Măcar o zi dintr-un an, dintr-un timp
Şi câştigat voi fi în măsura
În care nu mă voi crede zeu din Olimp.

Taie cangrenă de timpuri năuce şi tâmpe
În care prostia şi banul conduc
Şi lasă-mă, Doamne, o vreme uituc
De tot ce e rău în surele tâmple.

Dar ce spun eu în vreme de seară?
Căci mâine, probabil,voi bârfi la-ntâmplare
Minţind într-un timp năuc ca oricare
Şi-apoi construi-voi palate de ceară.

Şi-n post fără carne şi lapte voi trece,
În timp voi ruga de tine-ndurare
Apoi, voi uita cum uită oricare
În zi sictirită, năucă şi rece.

M-oi crede din nou un mic Dumnezeu
Privind din înalturi de mine făcute
Uitând de iubire, uitând că sunt eu,
Cel ce visa cândva să te-asculte.

Şi iartă-mă, Doamne, cât mai poţi a ierta.
Sunt om făcut din iubire şi ură,
Dar nu am mereu aceeaşi măsură
Sunt bun sau sunt rău, tu poţi a vedea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu