inutil - (Mirela Câmpan)

Îmi cauţi adevărul prin gunoaie? Nu-l căuta, rişti să te murdăreşti.
Îmi cauţi gândul rătăcit în ploaie? Ce sens mai are? tu în el nu eşti.

Mă vezi în fiecare om ...ce dacă? Ţi-am fost în braţe şi nu m-ai văzut.
Mă simţi o lacrimă zăcând pe-o pleoapă? Şterge-mă azi şi lasă-mă să uit.

Asculţi un vânt şi-n simpla-i adiere o voce stinsă şi mă recunoşti?
Te-nşeli amarnic! Eu " la revedere" ţi-am spus pe când plângeam ca nişte proşti.

“la revedere” parcă-ţi lasă şanse; eu nu ţi-am mai lăsat niciun cuvânt.
au fost prea multe taine si tăcere , am renunţat ...nu eu te strig în vânt.

Când nu ai somn privesti steaua polară? Degeaba, vezi, doar ea mai e ce-a fost;
în rest, un cer de amăgiri coboară din amintirea timpului anost.

Încă mai speri că va veni o zână să -ţi împlinească sufletul si viaţa?
Cum rece eşti, ca apa din fântână, în lumea ta, pereche ţi-e doar gheaţa.

Eu am plecat, ţi-am ascultat dorinţa. Fii singur, liber fii, din nou holtei
şi nu mă căuta! sunt tot fiinţa ce n-ai dorit-o ieri...de ce mă vrei?

Arată altcuiva ce mult îţi pasă.Străină sunt în paşii tăi de-acum
întoarce-ţi drumul către altă casă...în trup mi-a fost un suflet, azi e scrum.

Să ştergi din gând şi vechea amintire, mai bine să mă ştiu a nimănui.
Desprinde-te de noi, uită-mi de nume,prefă-te iar că n-ai nimic să-mi spui.

Fii ocupat cum eşti dintotdeauna (ani fără timp, priviri fără respect)
oricum n-ai înţeles că nu-i totuna să fii iubit ca simplu obiect.

Regretele n-au loc, nici potrivire... ce poti să faci, când te întrebi târziu
unde-ai gresit,cum ai pierdut iubirea...e inutil, eu nu mai vreau să ştiu.

ce sunt acum? o peşteră de smoală în care asteptări au putrezit
chiar nu mai pot ierta a mia oară...prea vie-am fost şi prea nu m-ai simtit.

opreşte-te, te rog, să-mi afli gândul! nu-l căuta, nu văd niciun folos!
de fost a fost dar l-ai gonit cu vântul...vezi? adevărul meu e dureros!