Aşteptare --- Florina Cojocaru

Sunt blestematǎ sǎ iubesc

Şi sǎ aştept în gara vieţii

Un tren atât de nefiresc

Ce dǎ bineţe dimineţii.

Mi-e frig, iubite, şi mi-e fricǎ,

Pustie-i banca de-aşteptare

Când trenuri tainice ridicǎ

Spre ceruri, toamnǎ care moare.

Eu am bilet doar de-mprumut

Şi- aştept îmbǎtrânind în iarnǎ ;

Nu ştiu în care tren sǎ urc,

Spre tine visele mǎ cheamǎ.

Sunt trenuri care vin şi pleacǎ,

Nici nu mai ştiu în care eşti,

Aştept zǎpezile sǎ-mi treacǎ,

Îmbǎtrânesc ţesând poveşti.

Visez în colţul meu de garǎ

Grǎdini cu flori şi mulţi copii,

Sǎ-mi fie veşnic primǎvarǎ,

Mǎ tem cǎ n-ai sǎ poţi veni.

Sunt blestematǎ sǎ iubesc

Un om care nici nu mǎ ştie,

Singurǎtǎţi îmbǎtrânesc

Purtând pe buze, poezie.

Şi de-ai sǎ vii, iubitul meu,

De-ai sǎ cobori în gara mea,

Voi înflori a curcubeu

Şi voi ploua pe tâmpla ta.