VERSURI...

Persoane interesate

marți, 28 august 2012

COPIII, MINUNILE DIN VIATA NOASTRA !





Educaţia copiilor stă în mâinile noastre. Cum relaţionăm cu copiii noştri e foarte important pentru educatori şi părinţi deopotrivă.

Cu toţii ştim că o relaţie defectuoasă între părinte şi copil, le amărăşte şi, de multe ori, chiar otrăveşte viaţa pe moment, dar şi pe termen lung, în loc să aducă, de ambele părţi, bucurie, dragoste, împlinire şi mulţumire, aşa cum ar trebui.

De aceea, aş vrea să

 reţineţi că nu se poate face educaţie fără iubire şi că educaţia se face din inimă. Aşa cum medicii nu vindecă boli, ci pacienţi, şi copiii trebuie crescuţi şi educaţi ţinând cont de particularităţile şi unicitatea lor. Orice copil e o ecuaţie unică în care termenii sunt moştenirea genetică, mediul şi familia în care creşte dar şi factorul de imprevizibiltate (o întâmplare, o carte, o discuţie, un model care pot influenţa, schimba, îmbogăţi). Ce înseamnă să fii un părinte bun? Răspunsul la întrebare e chiar copilul dvs. Nu trebuie să aşteptaţi până când creşte, ci puteţi să daţi răspunsul în fiecare zi.

Respectaţi-le nevoia de identitate! Responsabilizaţi-i! Fără o răspundere copilul nu poate învăţa să ia decizii. Fără libertate, nu poate exersa ce a învăţat. Fară exerciţiu, nu capătă încredere în el. Fără încredere în el, va fugi mereu de răspundere.

Copilul nu e un roboţel pe care îl repari dacă se strică, nici o fiinţă ce trebuie dresată şi adusă la obedienţă totală. E o persoană aflată în creştere, ce are nevoie de afecţiune, ocrotire şi, da, instruire pentru a se putea dezvolta normal, pentru a putea să-şi valorifice cât mai bine potenţialul de care dispune. Performanţele sale şcolare nu depind numai de inteligenţa lui, ci şi de mediul familial în care creşte, precum şi de şcoală pe care o frecventează, prin urmare, are nevoie că familia şi şcoala să coopereze şi să coopereze strâns. Trebuie să existe o comunicare perfectă între educator şi părinte. Când miza este dezvoltarea copilului şi devenirea lui, orgoliile nu-şi au rostul. Până la urmă, orice copil este investiţia cea mai importantă a oricărei societăţi şi cu toţii avem nevoie să-l privim ca pe o responsabilitate colectivă.

Orice copil e diferit, e unic, e un miracol pe care trebuie să-l înţelegi ca să scoţi la lumina tot ce are mai frumos şi mai bun! Nu-l comparaţi cu alţi copii, nici măcar cu ceilalţi fraţi!! Fiţi asemenea unui grădinar care să ştie cum să îngrijească planta pentru a o face să crească şi să înflorească, cum să o ude, cum s-o expună la soare, de ce să o ferească . . .

Ajutându-ne copiii să descopere lumea reuşim şi noi s-o înţelegem mai bine, să înţelegem că presiunile nu există numai asupra noastră ci şi asupra lor, că probleme au şi ei, nu numai noi adulţii!

Să nu fim aşadar nici prea posesivi, nici hiperprotectori, nici dictatori, nici atotştiutori, nici prea insistenţi, nici prea stresaţi, obosiţi, plictisiţi ori indiferenţi. Pentru un copil neînţelegerile din familie, atenţia acordată mai mult fraţilor mici, despărţirea de un părinte, impunerea prietenilor pe care să-i aibă, îi pot crea un stres major.

Respectaţi-le nevoia de identitate! Responsabilizaţi-i! Fără o răspundere copilul nu poate învăţa să ia decizii. Fără libertate, nu poate exersa ce a învăţat. Fară exerciţiu, nu căpăta încredere în el. Fară încredere în el, va fugi mereu de răspundere.

Nu-i etichetaţi!

Condamnaţi fapta, nu copilul! Nu-i spuneţi ce nu e în stare, ci lăudaţi ce poate face bine!

Redeveniţi copii alături de ei oricând aveţi prilejul!

Ascultaţi-i! Au atât de multe sa vă spună!

Şi nu uitaţi copiii ne observă cu atenţie şi ne imită riguros!

Şi lucrul cel mai de preţ: nu pierdeţi nici o fărâmă din viaţa copilului dvs!!!




{Prof. Livia Popescu}












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu