VERSURI...

Persoane interesate

marți, 29 mai 2012

Suflet pereche



știi?
cred ca ne-am recunoaște
oricând și oriunde,
indiferent câte anotimpuri și tăceri
s-ar așeza între noi.
ne-am adulmeca fără ochi
și privirea prelinsă pe curba cerului
ne va țintui respirația de genele lumii
până când îți vei ispăși delirul iubirii
adâncit în vâltorile mele.

neîntreruptă, linia timpului
ne va potrivi mereu perfect
zgomotul inimii
în aceeași bătaie de suflet
până când, din doi în unul
și din unul în doi
vom cuceri infinitul
împletit dinainte de ceruri
prin arterele dorurilor noastre.



(GIA IONASCU)




 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu