Mă predau.
Am obosit ziua de azi, şi ea pe mine,
Şi în apus, întind mâini către ceruri ,
De durere, de frică, de neputinţă,
De o oboseală fizică,
Sau poate că şi gândurile dor....
Lumini strecurate în perdea de-ntuneric,
Să-mi adoarmă pe frunte-mi crispată, îmi vor.
Mă predau!
Tot ceea ce-mi doresc
Este liniştea unei nopţi cu lună mai puţin colţuroasă,
Cu o ceaţă, aproape prietenoasă,
Şi să dorm, să dorm...
troienit în zăpadă de vise pure,
Ca inima unui copil,
Să uit de legile scrise şi nescrise,
În ceas dintr-o noapte, undeva, spre april.
Mă predau.
Am obosit ora de văicărelile mele,
Şi-mi caut, timid, un loc, sub pătură de stele.
Las păsările cerului să-mi poarte cuvântul,
Şi-mbrac în tăcere de mine, şi gândul.
Mă predau singurătăţii de mine,
Şi doare mai tare decât m-aş fi lovit;
Mă predau ceasurilor uituce,
Şi da, mă întreb, cu ce am greşit.
Mă predau singurătăţii de mine, în noapte cu lună;
Nu am încetat nicicând a dori să mai fim împreună!
Mă predau singurătăţii de mine,
Şi în noapte cu vise, tot ce îmi doresc, e să adorm de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu