Mi-a picurat singurătatea, pe pleoape, într-o dimineaţă
O zi de toamnă cam pustie cu frunze galbene şi ceaţă;
A tot ascuns pe după vară şi după cerul ei senin
Melancolia şi tristeţea într-un bagaj de pelegrin.
Era şi cald şi ceru-albastru picta maci roşii peste zări,
În calendar plecase vara, de mult pe tainice cărări.
Dar trena ei lăsase-n urmă încă un vers dintr-o idilă;
Pe malul mării-albastre, vântul, o răsfoia filă, cu filă...
O urmă-a paşilor în doi, mai stăruia printre suspine,
Când valul toamnei dintre noi, uita încă o vară-n mine,
Lăsând pe geana dintre noapte şi dimineaţă, răstignite
O şoaptă, două de iubire din albe nopţi de dor, vrăjite.
Acum am braţele prea pline de ploi şi vântul mă despică
În vara asta-n travesti în care toamnei îi e frică
Să-şi dezgolească dezolanţa şi visele zdrobite-n ţest
Cu galbenul şi ruginiul, peceţi pe-un colţ de palimpsest...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu