Lacramioara
pe numele stiintific „Convallaria majalis” se mai numeste in grai
popular si floarea de margaritar sau clopotelul de mai.
Acum o mulţime de ani a existat o scurtă vreme în care fiecare floare era de fapt o mică zână cu puteri deosebite.
În
timpul zilei florile răspândeau parfumuri frumoase şi bucurau ochii
oamenilor, iar în timpul nopţii se transformau în zâne şi făceau tot
felul de fapte bune. Toate florile se aflau în grija Primăverii. Ea le
dădea nume, ea le ajuta să crească frumos, ea le învaţa cum să
răspândească cele mai minunate parfumuri şi tot ea trebuia să fie atentă
ca nici o zână să nu uite să se transforme înapoi în floare când se
apropiau zorii zilei.
Primăvara
avea o grămadă de treabă şi zânele nu-i uşurau deloc munca pentru că
făceau o mulţime de năzbătii. Florile de primăvară erau foarte greu de
îngrijit pentru că se purtau exact ca nişte copii neastâmpăraţi.
Ghioceii, brânduşele, zambilele, toporaşii, albăstrelele erau aproape
imposibil de controlat când se lăsa seara. Primăvara trecea în fiecare
noapte pe la fiecare grup de flori şi le ruga să fie atente cu vrăjile,
să aibă grijă să nu le observe nici un om şi mai ales să-şi folosească
puterile pentru a face fapte bune.
Distracţia
preferată a florilor de primăvară era să se joace cu minţile oamenilor.
Îi vizitau când dormeau, le parfumau camerele cu cele mai ameţitoare
parfumuri şi apoi le intrau în vise. A doua zi oamenii se trezeau năuci,
cu chef de ducă şi cu o poftă nebună de a se arunca pe un câmp cu flori
şi a sta la soare. Din cauza acestei distracţii tot mai mulţi oameni
nu se mai duceau la muncă, tot mai mulţi copii nu mai aveau poftă de
învăţat şi nimeni nu părea să mai poată să se concentreze la nimic.
Bătrânii vremii dădeau vina pe biata Primăvară şi o acuzau că le ia
minţile celor mai tineri. Neregulile astea au ajuns până la cel mai
puternic Duh de Pădure din perioada aia. Duhul a fost aşa de nemulţumit
că a chemat-o pe Primăvara în scorbura unde se ascundea şi i-a cerut
socoteală:
-
Ce-i povestea asta cu oamenii care nu mai au chef de nimic şi zac toată
ziua prin păduri mirosind florile de primăvară? Te-ai înţeles cu Vântul
să le luaţi minţile?
-
Vai Duhule, cum poţi să crezi aşa ceva? Nu ştiu ce se întâmplă cu
oamenii…am atât de multă treabă că abia reuşesc să mă întâlnesc cu
Soarele şi să topim zăpezile rămase pe la munte.
- Cum adică ai atât de multă treabă?! Doar eşti Primăvara, cu asta trebuie să te ocupi…
- Duhule, eu am în grijă şi toate florile-zâne de primăvară şi…e foarte greu să le supraveghezi pe toate.
-
Am uitat că s-a votat la ultimul congres al Duhurilor ca florile să fie
zâne pe timp de noapte…Am spus de atunci că nu e o idee bună şi uite
unde s-a ajuns!
Duhul
tuna şi fulgera. Nu era de acord ca oamenii să petreacă atât de mult
timp în natură pentru că exista riscul ca unul dintre ei să zărească un
duh sau o zână şi toată viaţa să li se dea peste cap. Zânele,
spiriduşii, duhurile nu puteau exista decât dacă oamenii nu ştiau de
ele.
Primăvara
s-a înfuriat că florile zâne nu o ascultaseră aşa că din cauza nervilor
ei şi ai Duhului începuse o furtună în toată regula.
Ghioceii
s-au speriat de tunetele şi fulgerele care se abătuseră asupra lor. Nu
greşiseră atât de mult…doar îi mângâiaseră pe oameni cu petalele pe
obraz ca să le fie pielea mai fină şi mai parfumată. De unde erau să
ştie că toate fetele pe care le mângâiaseră în felul acesta deveniseră
atât de mândre de fineţea pielii lor încât nu se mai dezlipeau de
oglinzi?! Albăstrelele începuseră şi ele să plângă. Ce-i aşa de grav că
au folosit culoarea lor pură pentru a înfrumuseţa ochii celor pe care-i
vizitaseră în somn? Acum au ochii mai frumoşi…chiar dacă au devenit
încrezuţi şi bat din gene ca toţi ceilalţi să-i poată admira mai bine.
Toate
florile de primăvară plângeau îngrijorate din cauza furtunii pe care o
stârniseră. Aflaseră că potopul a venit din cauza lor de la bătrâna
Iarbă. Iarba le-a povestit că s-au mai întâmplat astfel de furtuni pe
vremea când fluturii erau ca nişte prinţi şi toate florile se ofileau de
dorul lor. Au plâns atât de mult, încât din lacrimile lor amestecate
cu picăturile de ploaie şi grindina care cădea furioasă din cer, s-au
format nişte boboci ca nişte mărgăritare. Când primăvara a ajuns la
primul grup de flori ca să le certe pentru năzbâtiile făcute peste
noapte, s-a lovit de un câmp plin cu nişte flori albe cum nu mai văzuse
niciodată. A zâmbit şi tunetele au început să se potolească. A vizitat
un alt grup de flori şi situaţia era aceeaşi: peste tot era plin de
flori albe, mici şi delicate iar celelalte flori se ofiliseră de
tristeţe. Primăvara s-a aplecat către bătrâna Iarbă şi a întrebat-o ce
se întâmplase acolo.
-
Năzbâtiile astea de zâne flori au plâns atât de mult pentru că te-au
supărat încât din lacrimile lor au răsărit florile astea mici.
Primăvara a început să lăcrimeze uitându-se la florile ofilite.
-
Bietele de ele, s-au speriat de furtună şi s-au ofilit…O să numim
florile astea noi “Lăcrămioare” şi de acum nici o floare nu va mai putea
să se smulgă din rădăcină la lăsarea nopţii. Florile vor bucura oamenii
numai când aceştia o să le caute.
După
ce a rostit aceste vorbe Primăvara a cules câteva lăcrămioare, şi le-a
prins în părul lung şi blond şi apoi a zburat către Duhul de Pădure să-i
arate ce răsărise din lacrimile florilor.
Duhul
de pădure a fost aşa de impresionat de Lăcrămioare încât a decis să
învie toate florile de primăvară şi să le lase totuşi o putere specială,
chiar dacă nu mai erau zâne: să poată vorbi între ele şi din când în
când oamenii cu suflet curat să le poată auzi poveştile.
După
ce ploaia aprigă s-a potolit şi soarele a început din nou să
strălucească, oamenii cei năuci s-au trezit ca dintr-un somn greu şi
s-au întors la treburile lor. Când au dat peste noile flori le-au adunat
şi le-au strâns în bucheţele, minunându-se că nu le mai văzuseră
niciodată până atunci. Primăvara a vizitat visele bătrânilor şi le-a
transmis povestea şi numele florilor nou răsărite. Bunicii şi bunicile
de pe atunci au spus povestea Lăcrămioarelor şi au răspândit numele
florilor născute din plânsul fostelor zâne.
sursa ,Povestile Zapacitei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu