Doi prieteni mergeau împreună prin desert.
La un moment dat s-au certat şi unul dintre ei i-a spus vorbe grele celuilalt şi l-a lovit.
Acesta din urma, îndurerat, fără cuvinte, a scris pe nisip:
”Astăzi, cel mai bun prieten m-a jignit şi m-a lovit.”
Au continuat să meargă şi au ajuns la o oază, în lacul căreia au decis să se răcoreasca.
Cel care fusese palmuit a fost cât pe ce să se înece, dar prietenul său l-a scos la mal.
După ce şi-a revenit, cel salvat a scris pe o piatră:
”Astăzi, prietenul meu cel mai bun a fost lângă mine când am avut nevoie de el.”
Celălalt l-a întrebat:
-Când te-am lovit ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatra. De ce?
Acesta i-a răspuns:
-Când sunt rănit scriu pe nisip pentru ca vânturile să ştearga amintirea suferinţei. Dar când cineva îmi face un bine sap această amintire în piatră, pentru ca ea să dăinuie, neştearsă…
Morala:
Scrie-ţi suferinţele pe nisip astfel încat vântul şi valurile să le şteargă amintirea, iar bucuriile care iţi ating sufletul lasă-le întipărite în piatră pentru a-ţi putea aduce aminte de ele în orice perioadă a vieţii tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu