Există doar o punte-ntre dorurile noastre,
De o vei trece primul, nu voi mai fi tăcere,
Și nici în pribegire de lungi distanțe oarbe,
Nu-ți va mai plânge versul în nopți de amăgire.
De-o parte și de altă stăm despărțiți de poduri,
Și-n nostalgii străine ne zbatem pe cărări,
Eu rătăcesc în noaptea care-mi ridică ziduri,
Tu n-ai curaj poteca s-o treci de frământări.
Și fiecare-așteaptă pe caldarâm edenul,
Doar gândurile noastre,străjeri printre ecouri,
Te strig cu deznădejde și îți deplâng suspinul,
Văzduhul îmi răspunde cu îngeri prin hublouri.
Va trebui să frângem doar puntea depărtării,
Că să-nselam destinul cu foc să ne unească,
De-mpotmolit ni-e pasul vom înălța iubirii
Ofrande de speranță în rugă îngerească.
Iar dacă-n astă viață hotarul nu-l vom trece,
Vom colinda bezmetici cărările de-acum,
Ne va-ngropa chiar visul,crestând o cicatrice
Si-n moarte,cine știe,ne vom găsi pe drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu