Dor de zbor

Fă-mă, Doamne, fluture sau pasăre!... 

Mi-e aşa de dor să zbor! 

Altoieşte în ranele sfinţirii 

O aripă de iubire 

Şi o aripă de dor, 

Apoi învaţă-mă zborul 

Spre Tine, spre ei... 

Aşază-mă ca un sărut blând 

Pe macii roşii ce-mi amintesc 

de ranele Tale însângerate 

din palmele Jertfirii... 

În amurgul rugăciunii 

Trimite-mă în inima 

Trandafirilor albi de lumină 

Să le alin dorul ce suspină. 

Scaldă-mi setea în roua plină 

De cerul amintirilor dragi 

Ce strălucesc în petalele despărţirii 

Presărate pe aleile timpului... 

Deschide-mi zarea albastră 

Spre părtăşiile de Cer 

din umbra florilor de salcâm 

în care verdele crud şi albastru senin 

se-ngemănau în privirile dorite... 

Picură-mi pe aripi culorile calde 

ale prieteniei nesfârşite 

al cărei sens, Tu, Prieten drag, 

l-ai sfinţit dându-Ţi viaţa 

pentru prietenii Tăi de-atunci... 

Trimite-mă în roiuri de fluturi, 

Ce nu ştiu a zbura singuri, 

Şi nici nu vor 

Decât împreună cu toţi acei 

Ce şi-au altoit prin Tine 

O aripă de iubire 

Şi-o aripă de dor 

Pentru cel mai dorit zbor, 

Un zbor îngemănat spre Veşnicie, 

Un zbor spre Ţara Viselor.