Nu-mi frânge ramura, străine, ce-a -mbobocit atât de greu!
Eu m-am rugat la colţul lunii şi m-am rugat la Dumnezeu
Să-mi fure lacrima devreme, în zorii unei dimineţi;
Nu-mi frânge ramura, străine, şi nu-mi ciobi amar de vieţi!
Nu-mi frânge clipa de-nviere în care-am strâns tot ce mi-ai dat:
Sărutul adormit în palmă şi dorul meu făr' de păcat;
Mai lasă-mă să pierd o noapte, sub cerul tău cu nuferi goi!
Mai dă-mi o clipă de-nviere, în care să murim în doi!
Nu-mi frânge toată-nlănţuirea, în care-am împletit un dor
Pe care l-am păstrat sub gene, pentru alesul norilor!
Mai cântă-mi un rotund ecou, cules din şoaptele de taină
Şi înveleşte-mă cu flori şi din culori să-mi faci o haină!
Nu-mi frânge noaptea ce-am visat, chiar de nu sunt aleasa ta!
Am înflorit o clipă doar, şi-am strălucit în toamna mea;
Acolo voi mai scrie iar, un vers pe-o frunză-n vânt pribeag
A fost o clipă doar, în care eu ţi-am fost, ce? Tu mi-ai fost drag...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu