Un vis îţi desenez

Timpul şi spaţiul ne separă. Prin inimă, 

o poartă spre Templul Soarelui am deschis. 

Întâmpini omul cu lucruri ce nu se pun 

pe cântar – în unele zile eşti porumbel, în altele statuie. 

Mereu intrăm în capcanele presărate în cale, 

multe avem de parcurs până la a deveni îngeri. 

Spinii dezvoltă noi simţuri – nedefinite emoţii – 

Spre templul Luminii vom porni, 

Dacă întind mâna te regăsesc acolo. 

Să nu mişcăm lespezile! Ascund 

o memorie a durerii – poveşti nemuritoare, 

ameţitoare ca şi 

traseul labirintului spre lumină. 

Cupola lui 

n-o vom atinge niciodată cu mâna. 

Grea sarcina-şi asumă cel ce urneşte o lespede. 

Un vis îţi desenez!... – O apă! Ciudat i-e cursul şi 

fluviul ce te-aşteaptă! Multe ape în drum! 

Aşa sunt apele curgătoare – urcă, coboară, 

line, repezi, reci, calde... 

În lumea asta visezi 

........ cum timpii tăi nu au timp, 

........ cum alergi după clipe ce se ascund, 

........ cum te bucuri de soarele ce nu-ţi cere nimic, 

........ cum te joci cu umbrele şi niciuna să nu plângă, 

........ cum te bucuri de tine uitându-te şi de jos şi de sus. 

Du-mă spre răsăritul soarelui lăuntric! 

Mâine e un alt timp. Iubirea ~ o constantă în infinitatea 

de lumi paralele, în spaţii şi timpuri oscilatorii! 

Trăieşte povestea şi dormi, 

Tot ce ne este interzis ne face creatori! 

( Irina Lucia Mihalca   )