Trecute ninsori topească-se pe buzele tale,
Şi marea să-ţi poposească pe pântec de poveste,
Iar vântul să-ţi măture totul din cale;
Iubita mea, până la ziuă,
Atâta timp mai este!
Te pierde în mare de mare, în apus,
Şi lasă-ţi umerii de aripi să crească,
În lanul de maci sângerii să se nască
Poveste de noi, de timp ce s-a dus.
Eşti atât de aproape, atât de frumoasă,
De iarbă îmbrăca-voi sâni piersicaţi,
Şi-n orice loc, cu tine, mă voi numi acasă,
În seară de poveste, când norii-s parfumaţi.
Genunchii să ţi-i pleci pe nisipuri roşcate
Când ceruri tresări-vor de iubire târzie;
În braţe-mi te pierde, frumoaso, în noapte,
Să ne-ameţim de atâta poezie!
Eşti atât de aproape, atât de senină,
Când lună rostogoleşte tăcere de soare,
Un fluviu de foc, de iubiri şi lumină,
Iubeşte-mă-n noapte, de floare ninsoare!
Îmbată-mă de mirosurile tale
De înger-femeie, în noapte albastră,
Coboară furtuni din munte, în vale,
Şi lasă-mi de suflet, deschisă fereastră!
Eşti atât de frumoasă, atât de aproape,
Şi-n sfârcuri rozii prăvale-se luna,
Iar ceruri furibunde să mă înece-n ape,
De mă iubeşti, cum mor, îmi e totuna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu