Petre Violetta - Arunc zăpezi

Mi-arunc zăpezile, iubite peste ierni

Frisoanele de frig le-ascund în vers,

Când peste mine primăveri aşterni

Şi mă aduni buchet de flori din mers.

Cochet mi-aşez petalele albastre

Să nu rănesc dantela parfumată,

Pudrez cu praf de zâmbet şi de astre,

Un rid uitat şi-o nevăzută pată.

Mă prinzi de mână şi-ntr-un fin balans

M-apropii de chemarea ta, ispită!

Ne sărutăm aromele în dans

Eu, violet arunc frunza rănită...

Tu o ridici şi-i bandajezi nervura

Ce sângerează verde sideral.

Şi sorbi un bob de rouă de pe gura

Deschisă ţie într-un gest astral.

Într-un vârtej de nuanţe parfumate

Se sting zăpezi şi primăveri răsar,

Aleargă spre pământ, razele toate

Din soarele ce mă iubeşte iar.

Mă mângâie...tu să nu fii gelos!

Căci razele îi sunt neveste oarbe.

M-atinge lateral, de sus în jos 

Şi toată iarna de sub piele-mi soarbe...