Dragobete era copilul Dochiei, un fecior frumos şi tare iubareţ. Această sărbătoare există la noi de pe vremea dacilor. Se spunea că Dragobete oficiază în cer cununia dintre animale şi, mai apoi, şi dintre oameni. Mulţi se logodeau de Dragobete, în 24 februarie, în această zi făcându-se legăminte care erau trainice, spunându-se că iubirea celor care se logodesc atunci va dura o viaţă.
De Dragobete este se făceau petreceri, sărbătorindu-se şi începutul primăverii, iar la acele petreceri se înfiripau relaţii care, de cele mai multe ori duceau la căsnicii. Dragobetele era similar zeului Eros sau Cupidon. Cei care sărbătoreau această zi erau feriţi de boli tot anul, ocrotiţi şi norocoşi în dragoste.
Mai demult, pe la sate, acum se afla ce nunţi se vor face vara şi toamna.
De dimineaţă, tinerii, îmbrăcaţi in cele în straie de sărbătoare, se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Daca Apoi porneau cântând către pădure sau pe câmpii, căutând ghiocei sau alte plante, pe care băieţii le dăruiau fetelor. Mergeau apoi pe la case, în grupuri, făceau şezători, cântau şi se veseleau.
Simbolul logodnei îndrăgostiţilor era sărutul de faţă cu toată lumea şi un dar: o zgardă din mărgele, un inel sau un bănuţ din aur (în Banat), în funcţie de cât de avut era viitorul mire.
Ca şi pe vremuri, şi acum, darul oferit arată generozitatea bărbatului. Unii oferă inele de logodnă cu diamant, alţii un medalion sau un inel simplu şi modest, simbol al dragostei pe care o poartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu