VERSURI...

Persoane interesate

miercuri, 11 ianuarie 2012

Petre Violetta - popasuri lirice pt inimi romantice....




Renaştere


Trăind în cercul nostru de cuvinte, 
Mărunt, adulmecând parşiv păcate, 
Nimic din ce suntem nu se dezminte, 
Căci ne sfârşim,în lacrimă şi moarte.
Dacă te gust mai mult şi mai amar, 
Din rotunjimi în tainele ascunse, 
Îmi trece foamea de mărgăritar, 
Şi setea gleznelor, de tine strânse.
Eu te mai cânt în palmele deschise, 
În care te aştept să-mi strigi tăceri, 
Cu ţipete arzând, pe pielea-mi scrise 
Să-mi linişteşti uitările de ieri.
Mi-e clipa ascuţită-n noduri strânse, 
Secundele se-agită fantomatic,
În ochi se furişează frici pătrunse, 
De tine într-un amalgam cu gust cromatic.
Hai, vino în pădurea mea cu lună plină, 
Pe-o filă de poveste-ntr-un ecou, 
De dincolo de noi şi de-a mea vină, 
Hai, vino, să ne inventăm din nou!




Singurul rotund


Ascute-ţi aripa-n durere 
şi în umbră, 
De fiecare dată când 
mai vrei să zbori,
Eu îţi aştern Lumina lunii
să-ţi ajungă,
Pe geana visului
neadormit în zori.

Şi nu răspunde strigătului
blond de ielă,
Din noaptea răstignită-n
amăgiri,
E-acolo, printre drumuri,
o rebelă,
Mistuitoare vrere
de iubiri.

Eu mă ascund aşa
neterminată,
În singurul rotund
ce-a mai rămas,
Acolo nu voi pierde
niciodată,
Singurătatea
ultimului ceas...

Să mă citeşti
în armonii pierdute,
În calendarul întrerupt
al unui pas,
Ascunde-ţi aripa
de zboruri slute,
Păstrează-mă în loc
de bun-rămas!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu