Şi toamna tot coboară
în sufletele noastre
cu-alaiul e de frunze
de dor şi nostalgii
şi-o vedem plutindă
prin zările albastre,
când picură în inimi
atâtea reverii.
Şi-n auriul frunzei
cu tiv carmin pe laturi
prin melopei şi gânduri
găseşti al toamnei dor,
de frumuseţea-i dulce
nu poţi ca să te saturi
şi clipele-n nuntire
dau inimii fior.
Primeşte tu, iubire,
frumosul ce se-arată
pe codrii prinşi în ruguri
şi-n strugurii din vii,
şi lasă să-ncolţească
ai primăverii muguri:
iubirea ce îşi cântă
lumina-n simfonii.
Poezie din volumul „Lâng-o margine de lume”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu