Ducu Bertzi - Iertarile

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntamplă,
Că ochii mei sunt când senini, când verzi,
Că port ninsori sau port noroi pe tâmplă,
Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.
Văd lumea prin lunete măritoare
Şi văd grădini cu arme mari de foc,
Sub mâna mea deja planeta moare
Şi în urechi am continentul rock.
Ai să mă ierţi că sunt labilitate
Că trec peste extreme fulgerând,
Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,
Eu sunt nemuritorul tău de rând.
Ai să mă ierţi că nu pot fără tine
Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
Mie pierzându-te-mi va fi mai bine
Eu tristul cel mai liber dintre toţi.
Şi cum se-ntamplă moartea să le spele
Pe toate-nobilându-le fictiv,
Ai să te-apleci deasupra morţii mele
Şi tot ai să mă ierţi definitiv.
Ai să mă ierţi în fiecare noapte
Şi-am să te mint în fiecare zi
Şi cât putea-va sufletul să rabde
Cu cât îţi voi greşi te voi iubi.

(Iertările - de Adrian Păunescu)

DIN PILDELE LUI ARSENIE BOCA

Bunicul unei fetiţe avea un obicei prost; seara se ducea pe câmp şi fura tot ceea ce găsea, punea în căruţă şi venea acasă.

O dată a luat-o şi pe nepoata sa pentru a ţine calul. Pe câmp, bunicul luă ce găsi, apoi veni către căruţă uitându-se în dreapta şi în stânga să nu îl vadă cineva, dar nepoata sa, din căruţă, îl întrebă:

- În sus te-ai uitat? Atunci bunicul s-a gândit îndelung la cuvintele nepoatei sale şi, de atunci, nu a mai furat niciodată.

Uităm să privim în sus de nenumărate ori în viața noastră, făcând orbește fel de fel de răutăți. Căutăm să nu fim descoperiți de oameni – în fața cărora ne rușinăm – dar de Dumnezeu, Cel ce vede toate, nicidecum. Câte măsuri de precauție ne luăm pentru a nu ne rușina pe lumea aceasta de tot ceea ce facem și cum omitem să privim în sus; și să ne întrebăm de fiecare dată: „Doamne, Ție îți place ceea ce fac eu acum, binecuvântezi Tu faptele mele?

BUCURA-TE DE VIATA, FEMEIE FRUMOASA !!!

Daca mi-as putea trai din nou viata,

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...

As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara... As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult... 

As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.

As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.

Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui. 

N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat. 

As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba. 

As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata. 

Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai... 

Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...

Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...

In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc 

Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...

Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile."

Cum ne privim pe noi insine la diferite varste? 

"Fetita de 3 ani : Se priveste si se vede regina .. 

Fetita de 8 ani : Se priveste si se vede Cenusareasa. 

Adolescenta de 15 ani : Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!) 

Tanara de 20 de ani : Se priveste si se vede"prea grasa/ prea slaba, prea inalta/ prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum.

Femeia de 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum. 

La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.

La 50 de ani : Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste. 

La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.

La 70 de ani : Se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese si se bucura de viata.

La 80 de ani : Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!

Emma Bombeck

(rânduri scrise după ce a aflat că este bolnavă de cancer )

O femeie demna

Demnitate! Sunetul acestui cuvânt mă face să-mi îndrept spatele, să privesc clar. Cuvânt care revarsă un val de răcoare şi linişte peste mine. În continuare aş vrea să vă povestesc despre demnitate. Aş vrea să vă vorbesc despre demnitate pentru că, anume, această calitate cred că ne lipseşte cel mai mult! De fapt, unele dintre noi am uitat cum este să fii o femeie demnă.

O istorie tot atât de lungă ca aceea a omenirii, istoria demnităţii femeii a cunoscut epoci de evoluţii, transformări, uitări şi amintiri. Am uitat că scopul nostru este evoluţia spirituală şi ne străduim să ne „adaptăm” unui model general acceptat. Am uitat care sunt adevăratele valori şi care ne sunt modelele demne de urmat. De multe ori preferăm să ne minţim decât să mergem înainte cu privirea orientată spre cer. Dar, uneori, prin străfulgerări miraculoase, ne amintim care este esenţa noastră, acea unică esenţă care ne face adevărate strălucitoare.[...] Dar cum nu este o femeie demnă? Mmm... aceasta este o discuţie mai lungă. 

Demnitate versus sexualitate. O femeie demnă nu are nevoie să-şi scoată în evidenţă sexualitatea într-un mod ostentativ, pentru că ea, dacă îşi doreşte, poate cuceri un bărbat într-un mod demn, frumos şi elegant. Ea ştie instinctiv să-şi pună la lucru şarmul şi feminitatea primite în dar de la Creatorul Divin.

O femeie demnă este o regină şi atitudinea ei niciodată nu va atrage bărbaţi interesaţi de relaţii fugare. Dar dacă multe dintre noi se vor grăbi să gândească: „Dar azi nu mai întâlneşti bărbaţi adevărați!”, am să vă contrazic. Ne plângem mereu de bărbaţi: că nu-şi asumă responsabilităţi, că sunt egoişti, că nu sunt romantici, că nu mai sunt cavaleri şi multe altele. Dar cum ar putea să fie ei cavaleri dacă noi, femeile nu suntem doamne, prințese, sau regine? 

O femeie demnă niciodată nu se complace într-o relaţie în care există violenţă, oricât de subtil s-ar manifesta. O femeie demnă îşi cunoaşte nivelul şi nu va aşterne virtuţile sale feminine pe patul unei relaţii sterile.

[...]O femeie demnă este neapărat plină de forţă pentru că ea nu suferă de banala luptă pentru existenţă şi se simte mereu în siguranţă.

Demnitate şi frumuseţe. Şi frumuseţea devine o altă frumuseţe când se însoţeşte în pereche cu demnitatea. O frumuseţe elevată şi fină. Demnitatea asigură manifestarea frumuseţii la cele mai înalte niveluri. Unde sunt demnitatea şi frumuseţea, vulgaritatea nu are loc.

Demnitatea asigură gestul femeii de a nu se îmbrăca la întâmplare. Alegerile ei sunt dintre cele mai originale, îi subliniază tainicile-i rotunjimi şi magnetismul feminin înnăscut. Ea are mişcări delicate şi uşoare. Vorbeşte rar şi clar.

Demnitate în social. O femeie demnă dă dovadă de un bun simţ desăvârşit. Bârfa îi este străină, ea nu are nevoie de aceasta pentru a deveni mai importantă în ochii celorlalţi, ea nu are nevoie de trucuri pentru a-şi manifesta năzuinţele. Este directă, francă, dar elegantă, atentă şi diplomată.

Când am întrebat-o ce crede despre demnitatea femeii contemporane, o doamnă având o vârstă înaintată şi cu o experienţă de viaţă foarte bogată mi-a spus că femeile de azi şi-au pierdut sau poate şi-au uitat valorile de odinioară. Am uitat care sunt adevăratele valori şi care sunt exemplele demne de urmat. Recitiţi ori de câte ori aveţi posibilitate biografia unei distinse doamne pe care o apreciaţi foarte mult şi cu care aţi vrea să vă identificaţi.

Deci cum este o femeie demnă? Cu o pensulă magică voi colora pe tabloul fiecăreia dintre noi calităţile unei femei desăvârşite şi demne. Ridic pensula, închid ochii... o femeie demnă este o femeie vitală, iubeşte viaţa şi viaţa este darnică faţă de ea. Încă o mişcare... o femeie demnă cu mult talent modelează creativ elemente aparent uzuale pentru a le prezenta într-o formă nouă, inedită. Mai iau puţină culoare... o femeie demnă are o voinţă fără limite şi o putere de a transcende orice impas. Cu uşurinţă pictez ... o femeie demnă iubeşte cu dăruire, pentru că ea ştie că a te dărui necondiţionat nu este o ruşine sau o risipă de energie. Pensula îmi devine uşoară şi caldă ... o femeie demnă are o intuiţie deosebită şi simte cum trebuie să se raporteze faţă de orice situaţie. Încă un contur esenţial... o femeie demnă este înzestrată cu un discernământ incomparabil. Respir adânc, reţin în sufletul meu acest portret şi încerc să integrez în fiinţa mea aceste calităţi.

O femeie demnă nici la muncă, nici în alte circumstanţe nu alege linguşirea sau micile avansuri prosteşti pentru a câştiga aprecierea altora. Modul în care este percepută de către ceilalţi nu o preocupă, pentru că ea îşi cunoaşte valoarea.

Şi în loc de concluzie... o femeie demnă este locul de intersecţie a unei voinţe puternice, a unei iubiri necondiţionate infinite cu un discernământ de cristal. Aminteşte-ţi, eşti şi tu astfel !

sursa: internet

Legenda Papadiei

La inceput Dumnezeu a trimis un inger la toate plantele ca sa spuna cum vor sa arate. Numai papadia nu stia cum dorea sa arate si ingerul ii mai lasa o zi sa se gandeasca.

In ziua aia papadia rugandu-se a dat cu ochii de soare si s-a hotarat sa arate ca el si sa-i zica ingerului cum vrea sa arate,  ca vrea sa fie galbena si frumoasa ca soarele. Apoi vazu luna si se razgandi. Vroia sa arate ca ea. Sa fie alba, rotunda si frumoasa. Apoi vazu si stelele si-i placura si acelea.Cand veni ingerul nu stia ce sa-i spuna vroia sa fie ca soarele, ca luna, ca stelele. Nu era hotarata.

Asa ca Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la inceput galbena ca soarele, apoi alba si daca sufli peste ea se imprastie precum stelele.

Niciodata nu e prea tarziu...

Nu e niciodată prea târziu să înlocuiești o lacrimă cu un zâmbet, o dezamăgire cu o lecție, lașitatea cu curajul, ura cu iubirea, singurătatea cu împlinirea.

Nu e niciodată prea târziu să-ți învingi propriile regrete cu noi țeluri.

Nu e niciodată prea târziu pentru a deveni omul care vrei să fii.

Nu e niciodată prea târziu pentru o schimbare în bine.

Învață să râzi, să cânți, să îți placă ploaia, să nu mai ai așteptări și să iei totul așa cum vine, să nu te dai bătut, să lupți, să devii un om mai bun, să uiți, să mulțumești, să iubești.

 Iar dacă nu îți iese din prima, încearcă din nou!

Azi e Sfântul Ion! LA MULȚI ANI tuturor celor care își serbează ziua numelui: IOAN, ION, IONEL, IONUȚ, IOANA, IONELA!

SA VA DEA DUMNEZEU MULTA SANATATE, BUCURIE, IMPLINIRI  SI MULT NOROC IN VIATA, IAR INIMA SA VA FIE PLINA DE IUBIRE !