VERSURI...

Persoane interesate

miercuri, 5 octombrie 2011

CU DINŢII ÎN SUFLET


 

Misterul se află la sfârşit. 
Cui te adresezi? 
Zdrobită, firea ta de legi, 
dezlegi iubirea printre munţi. 
Nimicuri spui că înţelegi. 
Luneci umbre,
 ţipi simplicitate, 
complici un fapt mărunt. 
Modestul ideal te răscoleşte.
 Sunt un mărunt sărac? 
De unde vii? 
De unde eşti? 
O scuză, un păcat şi o iubire, 
trei puncte cardinale ai ucis,
 remodelezi sărmana lume,
 în timp prezent mă arcuieşti orbind.

Simplicitatea mâinii în care ai crezut, 
a tăcut. 
Acum ascult tăcerea.
 Un filosof declamă faima câinelui bătut.
 În arenă eşti singur.
 Experimentezi cuvintele ce-ţi fug din paşi,
 te superi pe-nţeles şi pe mulţime. 
Timpul a murit strivit de tine,
Plânsul e doar promisiune, 
o lege infinită a iubirii,
 renegi magia,
 firea nu ascultă,
 priveşte glasul pentru care eşti.
Inofensiv venin,
 atinge visul tău,
 regatul nu aşteaptă o poartă să se-nchidă.

Mişcare într-un ritm,
 la tample-ţi zace şoapta.
 Un tropăit secret se vindecă prin sine,
 cu mine, cu cine, 
spre drumuri,
 în ploi aceeaşi pânză albă,
 acelaşi lup, 
Zamolxe, 
dar cine să-nţeleagă răscruci legate-n lanţ?

Conversăm cu riduri. 
Oglinzi sătule suspendă timpul tău. 
Ce vrei? 
Un stinjenit de dor, de tine mă cuprinde.
De ce îţi expui sufletul în văzul oamenilor? 
Anormal e cel ce nu citeşte.
 Peron de aşteptare, 
o mască râde, 
stă pitită frica şi surâde.
 Uităm de noi în voi, 
pribeag e următorul gest.
 Statornicim nimicuri, 
adăugăm un ceas.

Dement nu e trecutul 
ci doar necunoscuta,
 o moarte prea chemată,
 renegi,
 blamezi,
 sughiţi a plâns şi lacrimi, 
nu recunoşti iubita. 
Ei?
 Pe unde calcă umilitul ?
 Dacă ai fi tu însuţi, ai vedea că există lume.

Ştiai că dacă nesocoteşti o singură fiinţă,
 nesocoteşti o lume?

Adevărul stă la baza moralităţii.
Tăcerea este un scop,
 înţelepciunea e tăcere.
 Nu mă ascund, respect! 

Autor Dorina Şişu 
Dublin - Ireland 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu