suflet vagabond
Pornesc iar aiurea pe dealuri,
şi stelele-mi pasc sus, pe cer,
când doruri mă poartă în valuri,
iubirii o clipă să-i cer,
Hoinară, ca mine, iubita
îşi poartă iar pletele-n vânt,
mă strigă-n cerdacul cu stele
izvorul din mine să-i cânt
Şi-apoi mă tot lasă şi pleacă
pe drumul plutind printre nori...
Iubito, mi-e inima seacă,
şi noaptea se duce-nspre zori...
Nu vezi? Iar haihui am plecat,
Mereu sunt cu doruri sub frunte,
te-aştept la izvorul cu dor fermecat
ce doarme-n adâncuri de munte.
Leonid IACOB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu