Am visat că eram uşoară ca fulgul. Da, ce vis… Şi că mă ţinea în braţe sufletul tău, iar eu mă prinsesem cu palmele încolăcite de firicelele calde ce susţineau balansul… m-am dat în leagăn împreună cu sufletul tău. Şi mi-am amintit că sufletu-mi a refuzat mereu alintul de leagăn, ca pe “un anume ceva” mult prea frumos ca să dureze, ca să nu doară, ca să nu-l pierd. Eu, atât de obişnuită cu pierderile… Azi nu mai vreau să-mi refuz leagănul inimii. Nu mai pot.
Mi-ai citit gândurile. Sau poate rândurile…
Este oare rational sa risipim atat timp si energie cand, in curand, vom fi obligati sa lasam totul? Ei da, intr-o buna zi moartea apare si, fie ca omul vrea sau nu, ea il deposedeaza de tot. De ce nu a invatat el sa daruiasca inainte de ceasul mortii? In acel moment, de voie, de nevoie, el trebuie sa renunte la tot. Ii raman numai lumina si bucuria pe care le-a dobandit stiind sa daruiasca.”
Mikhael Aivanhov 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu