VERSURI...

Persoane interesate

vineri, 2 septembrie 2011

Când anotimpurile trec pe lângă noi-Vasilica Ilie







Ador  răsăritul vara
când soarele îmbrăţişează şi sărută apa
apoi, se ridică pe cer, asemeni unui zeu,
să împlinească tot ritualul zilei.

Iubesc vara pe muzica lui Vivaldi.
Parcă din fiecare acord
răsare câte o pasăre şi înfloreşte o floare,
În apă,  lebedele, raţele sălbatice se răsfaţă,
iar bobul de grâu se coace în trilul ciocârliei.

Iubesc fiecare firicel de iarbă care te face să fii optimist,
lanurile de floarea soarelui care se îmbăiază în lumina soarelui
şi albinele care ştiu să fructifice timpul...

Când pleacă vara simt că pierd ceva din mine,
mi se pare că am ratat iubirea pe care o caut de-o viaţă...
Iar se strâng dorurile în piept la graniţa verii cu toamna
şi mă îmbolnavesc de melancolie...

aşa  trec anotimpurile pe lângă noi;
ele revin aceleaşi
iar noi nu ne mai recunoaştem

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu